Un Doi Trei Patru: mai 2017

Va spuneam ca nu am platit pentru nicio alta excursie cu o seara inainte, deoarece ploua. Ei bine, a doua zi, soare si cer senin. Si niciun loc liber, la nicio agentie. Singura solutie ramasa a fost sa incercam sa inchiriem noi o barca. Ajungem in port. Totul organizat, frumos. Lista cu barci, pret pe barca, numar de pasageri. Barca in sine nu ar fi fost exagerat de scumpa, dar costa foarte mult intrarea la obiective. Oftam, Dragos are ochii inlacrimati deja, cand apar 3 rusi. Si ei cauta o barca. Ne repezim sa le propunem sa impartim una, ca sa scada cheltuielile si sunt de acord. Vorbim cu barcagiul si, cand sa batem palma, mai apar doi rusi, vor si ei cu noi. Asa ca, ca o mare familie fericita, mergem si cumparam mancare din piata, pe care ne-o vor gati marinarii, apoi ne imbarcam si pornim sa exploram Coronul.

Rusii sunt Alcsei, Andrei si Liudmila. Ceilalti doi sunt din Kazakstan, de fapt – Irina si Stanislav. Andrei si Liudmila au in jur de 50 de ani, Alecsei 24, iar Irina si Stas in jur de 30. Hotaram de comun acord traseul si le spunem celor din echipaj ca vrem sa mergem mai intai la Twin Lagoon, ca sa evitam aglomeratia tururilor – asa stiam noi, ca asta e una din ultimele destinatii in tur.

Ajungem la intrarea in laguna, platim taxa si ne lansam in apa. Mai era o singura barca langa a noastra, asa ca ranjim fericiti. Prima din lagunele gemene e minunata. Apa turcoaz, inconjurata de pereti ce par sa se prabuseasca peste tine, liniste si pace. Inotam relaxati si ne apropiem de trecerea spre cea de-a doua laguna - e doar o trecere pe sub o arcada in stanca, floare la ureche fata de El Nido. De dincolo de arcada vine cam mult zgomot. Oare ce este? Si, brusc, suntem cotropiti de vestele portocalii. Sunt zeci. Si toti chiraie si urla si tipa. S-a dus pe apa Sambetii linistea noastra. Reusim cu greu sa trecem dincolo, unde vedem cele 20 de vase ale agentiilor, ancorate in laguna. Probabil ca tocmai azi s-au gandit toti sa faca in sens invers turul.

Ne mai invartim putin, apoi pornim alene spre barca noastra. In fata mea, Stas ii arata Irinei pe Go Pro nu stiu ce peste pe care il filmase. Si, deodata, ca in filmele de groaza, incepe sa urle. Primul meu gand este „F%&^-i, rechin! Eram sigura ca sunt rechini aici, Dragos, daca nu ma mananca rechinul, jur ca te omor!” Dar, imediat, racnetul rusului se transforma in „Meduza, meduza”, aratand fix spre locul in care eram eu. Asa ca inot mai repede decat am inotat vreodata, in lunga mea viata. Cred ca il bateam pe Phelps la fundul gol. Ajung in timp record la barca noastra si ma asez in picioare (apa avea cam 1 metru ), ca sa ma pot cocota pe scara si sa urc. Si ce credeti ca se intampla in acele 3 secunde? Ma musca ceva de picior. Ca sa fiu mai precisa, fix de partea aia cu grasimita, de pe interior, de deasupra genunchiului. Chirai panicata, gandindu-ma ca totusi era rechin, nu meduza, si ma arunc in ambarcatiune, asteptandu-ma sa vad sangele siroind.

Nu curgea sange, dar se vedea clar locul unde bestia isi incercase dintii pe muschii mei. Epuizata dupa atatea patanii, imi amintesc si de ceilalti. Veneau alene, in urma. Stas avea ditai basicile pe mana. Brrr...

Pornim mai departe, spre Barracuda Lake. In caz ca nu va amintiti, baracuda este pestele nemernic care ii mananca pe toti fratii lui Nemo si pe mama lui, bonus, in filmuletul de animatie. Si, brusc, ma si vad inconjurata de o tona de din aia, toti muscandu-ma pe mine, pentru ca e clar de ce se numeste asa lacul, nu?

Ma prefac entuziasmata si il intreb pe unul din barcagii daca o sa vedem baracude in lac. Cica doar daca avem mare noroc. Dau din cap, incercand sa mimez dezamagirea. In cateva minute ajungem la un ponton de lemn. Coboram de pe barca si, dupa vreo 10 minute de urcat, ajungem la Barracuda Lake. Si suntem singuri. Singur singurei. Niciun picior de vesta portocalie. In afara de a mea, bineinteles. Profitam la maxim si ne balacim.

Spre marea mea fericire, in afara de cativa needle fish (si aia sunt mici rau), nu vad nicio alta creatura. Apa e super limpede si peretii stancilor care inconjoara lacul se vad pana jos de tot. Dupa vreo 20 de minute, capat curaj si dau jos vesta. Ba fac si cateva scufundari, free style. Sunt tare mandra de mine, pana imi arata Dragos filmuletul si vad ca nici macar fundul nu il bagasem bine sub apa. Cred ca am stat aproape o ora aici. Am plecat cand incepusera sa apara si alti turisti.

Urmatoarea oprire a fost pe o plaja (tot din alea photoshopate), unde am mancat pana nu mai puteam sa plutim. Cine s-a simtit in stare (nu eu), a mai snorkelit putin prin zona, iar, dupa aceea, am pornit spre piesa de rezistenta – epava navei Skeleton.

In jurul insulei Coron s-au scufundat, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, destul de multe nave japoneze. Iar epavele lor pot fi „vizitate” de catre cei care fac scuba diving. Skeleton era un vas destul de mic, 25m lungime, care s-a scufundat destul de aproape de tarm, astfel incat partea cea mai de sus se afla la 5 m sub apa, in timp ce cealalta este la 22m sub nivel, asa ca il poti vedea si doar cu masca de snorkeling.

Ajungem intr-un golf, aruncam ancora si ne pregatim de scufundare. Unul din marinari ranjeste si ne zice ca nu e nevoie sa ne arate unde e epava, e de ajuns sa urmarim multimea. SI, intr-adevar, o gramada de oameni, cu si fara veste, se inghesuie pe vreo 20 de metri patrati de apa. Ne inghesuim si noi si o vedem. E acolo jos, plina de alge. Cativa scafandri misuna pe langa. O gramada de snorkelisti se scufunda cat pot de mult, sa isi traga un selfie cu epava. Trebuie sa ai mare grija, ca la urcare nu prea se uita in gura cui se ridica.

Ma trag mai intr-o parte si ma uit in jur. Tarmul este aproape. Sper ca cei din echipajul navei de sub apa au reusit sa scape. Trebuie sa fie oribil sa stii ca vasul tau se scufunda. Ne intoarcem pe al nostru si plecam spre ultima destinatie – o zona plina de corali, unde am stat pana ne-am murat de tot.

Ajunsi inapoi in Busuanga, stabilim ca si a doua zi sa luam impreuna o barca, sa mergem sa vedem niste insule de pe langa Coron – Malcapuya, Banana si Bulog Dos. Sunt destul de departe, dar am auzit ca merita efortul.

Dar, ca mai intotdeauna, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea de la targ. Adica dimineata nu vrea nimeni sa ne duca acolo. Spun ca sunt valuri prea mari, apoi se hlizesc intre ei, motiv pentru care tindem sa nu ii prea credem. Alecsei incearca sa le ofere mai multi bani, il refuza la fel de prompt. Pana la urma ne hotaram sa mergem tot prin zona, ca nu prea avem de ales. Arvunim o barca si, cat timp Dragos si Alecsei sunt la piata, sa cumpere mancare, barcagiul ne povesteste cate barci s-au scufundat cand erau valuri asa mari. Apoi se intoarce spre celalalt coleg si ranjeste superior.

E clar. Cred ca nu aveau chef de munca prea multa. Sau poate pentru ca era duminica. Oricum, nu mai conta. Cand s-au intors baietii de la cumparaturi, am plecat spre Siete Pecados. Cica e unul dintre cele mai grozave locuri de snorkel. Ajungem acolo, aruncam ancora, si Alcsei sare repede in apa. Si, in cateva secunde, este deja cativa metri in spatele barcii. Hmmm...inoata repede rusul.

Sare si Liudmila. Si ea inoata repede. Cam prea repede si dupa gustul ei, ca vad ca da cam disperata din maini. Irina coboara de pe scara si este luata imediat de curent. Ok, locul asta clar nu este de mine. Am vazut tone de corali, nu se va intampla nicio tragedie daca ratez cativa. Pana si Dragos se chinuie sa inoate. Asa ca raman frumusel pe barca si motai vreo 15 minute, pana revine toata lumea.

Urmatoarea oprire este tot un loc de snorkeling. Cam aproape de stanci si cam agitata apa, dar coralii sunt atat de frumosi si de colorati, ca nu ne mai saturam. Sunt o gramada, pe recif, apoi, brusc, apare haul si apa albastru-inchis. Nu ma pot abtine sa nu imi imaginez cum ar fi intr-un film – din albastrul ala dragut sigur s-ar materializa un rechinas-dragalas.

Atata activitate ne-a infometat rau, asa ca mergem pe o insulita sa mancam. Plaja e plina ochi de barci, dar nu cu turisti, ci cu barcagii si familiile lor. Doar e duminica, au iesit la un picnic. O caruta de copilasi, balacindu-se in apa, mamici si tatici pregatind mancarea si o maimutica legata de un copac. Nici nu ma duc sa o vad, ca o sa mi se rupa sufletul de mila ei. Infulecam tot, ne odihnim putin si hotaram ca vrem sa mergem pe o plaja linistita, sa lenevim, ca ne-au ajuns coralii.

Dupa vreo 10 minute de mers cu barca, acostam langa o plaja. Nu are rost sa va zic ca este ca-n filme, ca asa sunt toate. Intr-un colt, sub un acoperis jerpelit din frunze de palmier, stau vreo 20 de filipinezi. Cica sunt tribul care detine plaja si taxa de 100 de pesos merge direct la ei.

Obosita rau, ma intind pe prosop si atipesc un sfert de ora. Ma trezesc chicotele entuziasmate ale Irinei. Si aici e o maimutica. Legata de mijloc si priponita de niste bete de bambus, bagate in nisip, sta in soare. Stas ii da niste gheata si maimutica o rontaie entuziasmata. Banana nu prezinta prea mare interes, o abandoneaza repede. In schimb, se chirceste unde umbra rusului atinge nisipul. Ii e cald, amarata.

Nu vreau sa ma duc langa ea, nu vreau sa o bag in seama, pentru ca stiu ca nu am cum sa o ajut, sa o scap de aici. Dar e asa mica si soarele bate tare, asa ca ma duc sa incerc sa ii fac putina umbra. Iau o ditai scoica (putea fi folosita lejer pe pos de chiuveta) si incerc sa o proptesc cumva. Si se pare ca m-am apropiat prea mult, pentru ca, intr-o fractiune de secunda, ma trezesc cu maimutica in brate. Am un moment de panica, gandindu-ma ca o sa ma muste sau sa ma zgarie, dar mititelul se aseaza confortabil, se agata cu o labuta de breteaua sutienului meu si se culca. In cateva secunde doarme dus. Am stat nemiscata cam un sfert de ora, pana am amortit de tot. Apoi l-am rugat pe unul din marinarii nostri sa ii intrebe pe cei din trib daca putem sa mutam maimuta la umbra. Ne-au lasat, asa ca am scapat din soare.

Puiutul e super simpatic. Se duce, ia o frunza, se tranteste inapoi la mine in brate, tocanind din buze ca si cum mi-ar da pupici. Am mai vazut o gramada de maimute, dar nu am atins niciuna, pana acum. Stiu ca sunt agresive, dar micutul a fost crescut de oameni de mic si este educat si prietenos. Si nu are nici paduchi (l-am verificat).

Il parasim cu greu si ne indreptam spre Kayagan Lake. SI noi si Irina si Stas l-am vazut, dar ceilalti nu. Dragos oricum abia astepta sa mai faca niste poze. Si aici zic pas, imi iau un buko si ma asez pe banca, pana se intoarce gasca.

Coron e minunat. Atatea lagune, plaje, care de care mai frumoase. Plus o gramada de corali, vii si colorati. Si asta doar in locatiile in care te duc ei, pentru ca sunt sigura ca sunt altele si mai spectaculoase. Maine dimineata zburam spre Manilla, de unde vom pleca spre insula Cebu, deci ne luam adio de la Coron si Busuanga.