China. Tianmen Mountain

 Ziua de azi merita o postare doar pentru ea. Aseară am ajuns târziu în Zhangjiajie, după 7 ore și ceva de mers cu trenul. De data asta, unul lent, nu a prins mai mult de 240km/h. Dimineață facem check out-ul, lăsăm bagajele la recepție, luăm un Didi și ne ducem la telecabina care te urcă la Muntele Tianmen.

Mă așez la coadă la bilete, iar când ajung in față, tanti are pregătit un tabel în engleză cu variantele posibile. Îl strig pe Dragoș, îi arătăm doamnei, pe hartă, ce am dori să vedem, iar ea ne anunță hotărâtă că vrem varianta B.

Varianta B să fie! Plătim, apoi ne indică să o luăm la dreapta. Asta înseamnă că noi nu luăm de aici telecabina. Ne suim repede în microbuzul care te duce spre telecabina pentru traseele B și C și pornim. Și mergem. Și mergem.

Dragoș se panichează puțin, speriat că ne duc ăștia cu microbuzul până în vârful muntelui. Nu ne duc. Ne lasă într o parcare imensă, de unde o luăm încet, spre telecabină. Urcăm niște trepte și, pe stânga, se vad acoperișurile din interiorul complexului. Iar pe acoperișuri, o grămadă de statui de vulpi albe. Una din ele chiar clipește, doarme, sforăie ușor și își mișcă tot capul. Sunt un fel de reclama pentru un spectacol care se joacă pe scena din complex, ceva legat de dragostea dintre o vulpe vrăjită și un om.

Un țipăt ascuțit ne taie contemplarea. Din spate vine un grup de chinezi conduși de o ghidă de peste 60 de ani, îmbrăcată în trening, cu părul făcut permanent, care urlă la ei într-un microfon. Ne panicăm și prindem viteză. 

Telecabina de aici poate duce 26 de persoane, dar, cum nu e așa aglomerat, pornește cu vreo 10. Drumul nu e lung, dar spectaculos și admir gaura dintre cele două stânci de deasupra. Mărinimoasă, i-o arăt și lui Dragoș, care mă anunță că acolo mergem și noi.

Îl aprob relaxată. Deștepți chinezii ăștia să te ducă cu telecabina până acolo. Îmi place de ei.

Dar relaxarea mea e scurtă. Mergând pe drumul care te scoate de la telecabină, văd scările. Cele mai multe și abrupte scări pe care le am văzut în viața mea. 

Urletele ghidei din spate se apropie. Mă uit la grupul ei - toți peste 60 de ani, cu siguranță.

Îl trag pe Dragoș deoparte și îi lăsăm să ne depășească. Mai bine aici, decât pe scări, că sigur urcă mai repede ca mine.

Ajungem la bază și găsim un panou informativ - Scara către Rai (serios???) are 999 de trepte care semnifică înălțimea supremă și eternitatea. Sunt împărțite în 5 segmente cu pantă mai lejeră și 4 segmente abrupte, pentru a semnifică urcușurile și coborâșurile vieții. 

1 nu era destul de bun. Nuuuu, 9 e cifra supremă.

Și o luăm cătinel în sus. După primul segment, mă ard genunchii. După al doilea, nu îmi mai simt plămânii. După 999 de trepte, sunt in colaps total și la fel de total de capabilă de crimă.

După ce îmi revin puțin, mergem mai departe și dăm de alte scări. De data asta, rulante. Pana mea, la celelalte de ce nu s-a putut?

Urcăm o veșnicie. Schimbăm vreo 7 scări până ajungem pe platou. Ne uităm la hartă (Dragoș se uită la hartă, eu mă uit urât la Dragoș), și pornim. 

Este inimaginabil ce au putut face aici, pe abrupturile astea și la așa înălțime. Tot platoul este străbătut de cărări, versanții au poteci pe margine, mergem și pe două poteci făcute din sticlă. Podul suspendat leagă două stânci. Urci până la Vârful Zânelor, apoi iei telescaunul și cobori la cealaltă telecabină. 

După ce am trecut podul suspendat, am făcut o pauză, să mâncăm chipsurile și mandarinele pe care le aveam la noi. De sub o bancă, apare o pisică, gri-tărcat. O fi cea care a lăsat amprentele in betonul de pe cărare? Nu avem nimic să îi oferim, așa că Dragoș se duce și ii cumpără un cârnat pe băț - ceva specialitate locală. E fierbinte, așa că rupe bucățele mici și i le suflă. Când îi aruncă prima bucată, pisica o ia și fuge in tufișuri. Se întoarce repede, că i-a mirosit că nu a fost un accident. A dat gata tot cârnatul - Dragoș a gustat și a zis că era groaznic - dulceag și condimentat cu tot felul de chestii. Mâței i-a priit.

Vremea ține cu noi și nu vedem picătură de ploaie, chiar dacă e înnorat. In schimb, e frig, nene. Dacă veniți vreodată, luați-vă haine groase!

Traseul B se termină luând una din telecabinele mici care, timp de vreo jumătate de oră, te poartă în jos, până în mijlocul orașului.

Acum am ajuns la Wulingyuan. Tipul de la hotel ne-a recomandat deja circuitul de mâine. Ăla mai relaxant, cică. Nu ne va lua decât o zi întreagă.

Abia aștept!

China. Guilin 3-4

 După cum v-am zis, vremea nu este chiar cea mai prietenoasă din lume, dar avem puțin noroc. Deși au anunțat ploaie toată ziua, avem parte doar de câteva dușuri forțate, in rest, doar de amenințări.

Dimineață am luat un Didi către Reed Flute Cave - impresionantă peșteră! Cu un tavan super înalt pe alocuri, stalactite și stalagmite imense, lumini colorate pentru a pune în evidență formațiunile și mai puțină vorbărie decât în autocarul spre debarcader. Ghida vorbește și puțină engleză și își mai face timp sa ne explice una-alta. Ne-a plăcut, e clar de venit aici.

De la peșteră am luat alt Didi până în centru, să vedem Stânca Elefantului. Am văzut-o, am fotografiat-o, dar am zis pas plimbării cu barca, că tocmai începuse unul din dușurile de care vă spuneam mai devreme. Așa că, după ce am terminat photo sessionul, ne am dus la hotel, să ne odihnim puțin, că seara trebuie sa mergem sa vedem Pagodele Lunii și Soarelui, luminate.

După un somnic bine-meritat, am plecat spre centru. Am făcut o escală la o supărie, că ne era foame, apoi am luat o pe jos. Cele două pagode gemene sunt incredibil de frumoase și noaptea. Una e luminată in auriu - soarele, iar cealaltă, luna, cu lumina albă. Tot parcul din jurul lor este proiectat pentru a le scoate in evidență - lumini ascunse prin tufișuri și crengi, vaporașe pentru excursii și, că peste tot pe unde am fost până acum, plin de studiouri foto - fetele se îmbracă tradițional, apoi sunt fotografiate in ipostaze care de care mai studiate și mai "cute".

Sâmbătă se anunța vreme bună - adică fără ploaie, așa că, după micul dejun, am luat un Didi până la Ruyi Peak View, unde ne-am urcat într-o telegondolă.

Dragoș se dă mare că uite, nu m-a pus să urc pe picioarele mele. Apreciez marinimozitatea și omit să ii spun că, dacă încerca din astea, nu îl mai găsea nimeni prin prăpastiile alea...

In 10 minute urcăm o distanță impresionantă. Coborâm din telecabină și ne minunăm de peisaj. Poduri suspendate leagă stâncile, trasee pe lângă versanți, un fel de heliport e cocoțat fix in vârful celei mai înalte stânci, iar Dragoș mă anunță, prudent, că trebuie să urcăm până acolo.

Cum erau camere de supraveghere peste tot, am oftat adânc, am trecut la răboj, apoi am pornit.

Vremea ține cu noi. După un duș scurt, nu mai picură deloc și nu e nici ceață. Peisajul e fabulos, spectacular de a dreptul.

Îmi cam ard plămânii de la atâtea trepte, genunchii protestează și ei, dar terminăm tot traseul. Mai puțin podul de sticlă, care e închis din cauza vremii. Păcat...

De la Ruyi pornim spre Fuli Bridge. Construit in timpul dinastiei Ming, podul de piatră de peste râul Li are peste cinci sute de ani vechime.

Îl fotografiem din toate unghiurile și pozițiile. Chiar e frumos! Perfect arcuit, când se reflectă în apă, formează un cerc perfect.

Dragoș are mai multe slăbiciuni, dar copiii și babele amărâte sunt în top. Găsește și aici două și, după 10 minute de discuții - el în română, ele în chineză, plecăm cu un kilogram de kumkat și vreo 2 de mandarine, care au fost cântărite cu o balanță antediluviană și achitate prin codul QR de WeChat.

Cum ieri nu am reușit să ne plimbăm cu pluta, Dragoș vrea să închiriem una aici. Tanti de la bilete încearcă să ne explice ceva, înțelegem parțial, o bucată de text nu mai e tradusă, femeia abandonează, ne cere pașapoartele și plătim. Râul e Lin, trecem pe lângă o barcă care are doi cormorani legați - metoda tradițională de pescuit in zonă, vedem și câțiva pescărași albaștri, iar după vreo jumătate de oră, ne întoarcem la debarcader și plecăm spre Yangshuo.

Cumpărăm niște chestii prăjite din pui, de care am mai mâncat și Dragoș știe că nu sunt picante, apoi hoinărim pe străzile pline de lume, vânzători și lumini.

Plecăm târziu spre Guilin. A fost o zi plină, iar mâine pornim spre Zhangjiajie.