Un Doi Trei Patru: Milano

Pentru ca am prins biletele de avion la un pret super-extra-mega-bun (180 lei de persoana, dus-intors), am zis sa vizitam Milano-ul in formatie intreaga. Adica si numarul unu, si doi, si trei si, bineinteles, si patru.

Am reusit sa trezim gasca la ora 4 si am pornit spre aeroport.

Am ajuns repede si fara incidente in Italia, pe aeroportul Bergamo. Piticii au savurat la maxim calatoria cu „aionul” – cum ii spune Miruna. Am trecut pe la controlul de pasapoarte, apoi am luat autobuzul care te duce pana la Stazione Centrale, adica la gara din Milano. 5 euro este costul biletului. Foarte bun, zicem noi, tinand cont ca aeroportul este la vreo 60km de oras.

Pentru ca matusa numerelor trei si patru locuieste, momentan, aici, nu am avut nevoie de hotel. Ne-am dus direct la ea si, dupa un somnic de cateva ore, ca nu ne mai intelegeam cu Miru, am pornit prin oras. Ne-am facut abonament pe toate mijloacele de transport, pe timp de 2 zile. Vlad si Miruna nu platesc nimic.

Ne-am dus la Castello Sforzesco unde am avut bafta si am prins intrare gratuita. In mod normal cred ca este 3 euro. Am trecut repejor prin salile cu statui si tesaturi, am aruncat un ochi si celebrei Pieta Rondandini a lui Michelangelo, apoi ne-am grabit spre muzeul egiptean, ca Vlad voia sa vada mumiile.

Astea sunt dezavantajele cand mergi cu piticii dupa tine. Vezi ce vor ei, nu ce vrei tu J

Dupa ce ne-am plimbat cateva ore pe aici, am iesit sa pornim spre Duomo. Si a inceput ploaia. Nimic neobisnuit pentru orice locuitor al Milano-ului. Cica e musai sa ai o umbrela in poseta, ca nu stii niciodata cand se porneste potopul. Dar turistii nu au habar de regula asta asa ca, in maxim 10 secunde eram inconjurati de o gramada de negri care incercau sa ne vanda umbrele si umbrelute. Si bratari, daca tot erau prin zona.

Ploaia se opreste la fel de brusc cum a si inceput si ne oprim sa admiram fantana din fata castelului. Si, daca este fantana, e musai sa aruncam niste banuti in ea, spune Vlad. Banii sunt aruncati, copiii fericiti, pornim mai departe.

„Dar la magazinul Disney cand mergem?” – refrenul incepe sa se repete obsesiv, la fiecare 20 de secunde, pe doua voci. O preluam pe sora-mea si ne indreptam spre cel mai interesant obiectiv din toata Italia – afurisitul de magazin Disney, unde reusim sa petrecem mai mult timp decat in Sforzesco, pentru ca e greu sa te decizi pe cine vrei – pe Oita din Plusica, pe Dragonel sau pe Trifoi din Printesa Sofia (cunoscatorii stiu despre ce vorbim aici). Sa nu mai spun de a alege intre Fulger McQueen si personajele din „Planes”. Greu, domnule, greu...

Intr-un final apoteotic, cu prada tinuta strans la piept, reusim sa evadam din Imperiul Disney. Si mergem la Duomo. Eh...Duomo...trebuie sa il vezi ca sa intelegi. Catedrala asta are ceva special. Nu vorbesc numai de statui si toate caracteriticile goticului, ci de atmosfera lui. Simti liniste si pace, in ciuda hoardelor de turisti. Si e frumos. Frumos intr-un stil maiestuos si senin. La fiecare ora a zilei sau a noptii are alta culoare. L-am vazut alb, l-am vazut roz, l-am vazut albastrui. Este clar catedrala mea preferata dintre toate pe care le-am admirat pana acum in lumea asta mare.

Copiii au hranit porumbeii din fata, apoi ne-am mai plimbat putin si am mers acasa. Ah...nu inainte de a vizita si Mc Donalds-ul din piata Duomo-ului, ca na, trebuia sa vedem ce jucarii au si astia la Happy Meal J

A doua zi am batut iar orasul. Am trecut pe la Duomo, sa il salutam si sa dam iar biscuiti porumbeilor, apoi am luat la rand portile. Ticinese, Garibaldi, Nuova. Am stat la soare, am admirat hainele cateilor plimbati in lesa si am mancat inghetata. Apropo, Milano este orasul teckelilor (aka soricari). Si, cum am folosit la greu metroul, am avut „placerea” de a ne intalni cu o gramada de conationali. Unii isi tarau carutul cu statia de amplificare dupa ei si dadeau concerte, altii, grupati cate 4-5 isi explicau diverse metode de saltare a portofelului fraierilor. Incepi sa intelegi alergia pe care o au stainii fata de noi. Pacat ca nu inteleg ca este o diferenta intre romanii obisnuiti si minoritatile migratoare.

Duminica am fost la Como. Este la aproximativ 60 de kilometri in nordul Milano-ului. Am luat trenul din Stazione Garibaldi (5 euro – dus pentru noi, 2.5 pentru Vlad) si, in mai putin de o ora, am fost acolo. Cobori in alta lume. Un orasel mic si cochet, cu stradute pietruite. Ne-am dus direct la debarcader si am luat o excursie pe Lago di Como. Din pacate, turele sa vezi Bellagio nu erau disponibile duminica. Dar revenim noi si alta data ca sa vedem minunea lacului. Am avut noroc de o zi plina de soare, asa ca ne-am bucurat de caldura si de frumusetea satucelor care inconjoara lacul. Pe unde iti arunci ochii vezi un turn de bisericuta, un foisor vechi sau cladiri batrane si senine. Data viitoare mi-ar placea sa vizitam Lago di Como cu masina, sa ne putem plimba in jurul lui.

Am plecat luni (foarte) dimineata. Copiii tinandu-si fericiti jucariile, iar noi amintirea unui week-end minunat. We’ll be back for sure J