Un Doi Trei Patru: San Fernando si o tentativa esuata de a ajunge in Linapacan

Dupa Palawan am hotarat sa ajungem in Coron. Dar drumul este destul de lung cu barca, asa ca Dragos a zis ca ar fi bine sa il impartim in doua bucati, adica sa mergem intai pe insula Linapacan, sa stam vreo 2 zile acolo, apoi sa pornim mai departe.

Asa ca luam microbuzul inapoi spre El Nido, iar de acolo un Jeepney spre San Fernando, un sat de unde pleaca barcile spre Linapacan.

Jeepney-urile sunt niste masini facute in ateliere, manual, din tabla de inox sau zincata, cu piese de la alte masini. Au luat modelul Jeep-urilor aduse de armata USA si le-au adaptat la cerintele locale. Fiecare are numele lui, de obicei de fata, sunt aranjate, impopotonate si scot fum negru ca pacura, dar inlocuiesc cu succes transportul in comun.

Vorbim cu soferul si ne instalam pe bancheta. Incep sa apara si alti clienti. Si toti isi dau coate si rad, cand ne vad, il felicita pe sofer, striga la cei de pe jos, sa se laude ca ei au doi albi in masina. Cred ca soferul ar fi putut sa ceara dublu pe bilete.

Dupa vreo 2 ore de mers, ne debarca in praf, mentionandu-ne mandru ca ne-a lasat la singurul hotel din San Fernando, apoi dispare intr-un nor de pulbere si suntem preluati de un american, Steve.

Isi freaca mainile incantat si ne anunta ca azi au deschis hotelul si suntem primii lor clienti. Ai lor, adica ai lui si ai Gisellei, „his girlfriend”. Ne prezinta camera, apoi Giselle intra sa porneasca aerul conditionat, iar eu ies pe terasa, cu Steve. Un pustiulica mititel incearca sa urce si el acolo, dar americanul il usuie ca pe gaini „Shoo, shoo, go away”. Cica e „the small one” al iubitei lui.

Ne lasa singuri si se duce peste drum, la casa lor, sa ne aduca apa rece. Vine insotit de un caine suplu, cu zgardita rosie. Ne-o prezinta ca fiind fetita lui iubita, Lizzy. A gasit-o acum un an, era moarta de foame si a luat-o el. A dus-o in Puerto Princessa, sa o sterlizeze, si toti din sat au zis ca e nebun, ca a dat 150$.

Steve are o ferma de cartofi in Wisconsin. Sta 6 luni pe an acolo si 6 aici. A bagat 400.000$ in hotel si inca doua terenuri in zona. Doar ca nu sunt ale lui, ca el nu are voie sa cumere proprietati in Philippine. Sunt ale Gisellei. Care Giselle are 3 sau 4 copii, nu suntem siguri, ca era mereu inconjurata de o gramada, iar americanul ne-a zis ca unii sunt ai vecinului.

E o caldura innabusitoare afara, asa ca intram. Camera este foarte mare, cu o baie aranjata si, cel mai important, apa calda!!! Nu am mai atins apa calda din Manila. Asa ca primul lucru pe care il fac in San Fernando, este o baie fierbinte.

Intre timp, Dragos si Steve s-au dus sa se intereseze de barca spre Linapacan. Erau slabe sanse sa plece vreuna a doua zi. Poate miercuri.

Lasam barcile in pace si plecam sa ne plimbam pe plaja. E frumoasa, cu nisip fin si apa limpede. Si goala. Nu mai e tipenie de om pe ea. Doar la un moment dat, cand ne hotarasem sa plecam spre casa, s-a umplut de copii care veneau de la scoala.

Pana la cina ne-am fatait prin sat. Steve rade si ne zice – „Or sa zica astia – Ia uite-l pe albul asta, a mai adus inca doi!”

Casele sunt mici, din bambus si placaje, dar curatele. Doua locuri iti sar in ochi – biserica si scoala. Chiar trei, terenul de baschet, care este impecabil, cu tribuna. nu stiu in cate orase de la noi din tara vezi asa ceva.

Pana la urma, a doua zi, am renuntat la ideea cu Linapacan. Am fi pierdut prea mult timp, asa ca ne-am intors in El Nido si am cumparat biletele la barca spre Coron. Dar San Fernando are potential, este de stat cateva zile, daca ai timp si vrei sa-ti recreezi neuronii.

Utile:

- Port Barton – El Nido – 500p cu microbuzul

- El Nido – San Fernando – 80p cu Jeepney

- Cazare Hotel San Fernando – 1300p cu mic dejun inclus