Un Doi Trei Patru: Pokhara

Ultima seara in Chitwan. Dupa ce ne-a tot promis ca ne face foc de tabara, Baba s-a tinut de cuvant. Asa ca am petrecut cateva ore in jurul unui foc - de fapt, mai mult fum decat flacari, dar era bun pentru alungarea tantarilor. Cu noi mai era un chinez care venise cu bicicleta tocmai din Shanghai si inca doi prieteni de-ai lui Baba. Unul din ei ne insotise si in jungla, pe post de asistent de ghid. Era o chestie la un metru jumate, mic si pricajit, vorbind o engleza pasareasca si gesticuland mult. La inceput intelegeam cam 70% din ce ne explica. Dar, cu cat trecea mai mult timp, cu atat era mai greu de priceput. Apoi, cei 3 s-au hotarat sa il invite pe Dragos la "elicopterul" lor. O tigara de ganja, pe care o plimbau din mana in mana. De asta isi pierduse micutul capacitatea de a articula coerent :). Ne-au povestit cum se ajunge in inchisoare, daca omori vreun animal din jungla. Nu se discuta, nu exista negocieri. La zdup cu tine. Erau de acord ca trebuie sa protejeze jungla, ca din asta fac bani, dar cica - daca eu omor un tigru, fac inchisoare, daca ma omoara tigrul, asta este. Oricum, este de admirat cum o tara ca Nepalul a reusit sa impuna (si sa si respecte) niste legi draconice legate de conservarea mediului inconjurator.

Am pornit spre Pokhara la ora 9.30. Desi greu de crezut, Tourist Bus-ul asta era chiar mai batran decat cel de la Rainbow Safari, dar era mai curat si avea toate geamurile la locul lor. Asa ca am putut admira peisajul. In Nepal se conduce pe partea stanga, motiv pentru care imi tot vine sa urlu la sofer ca e pe contrasens. Nasol sentiment.

Trafic mult. O gramada de microbuze, autobuze, autocare si mai ales masini de transport marfa. Marca predominanta – Tata indienilor. Cele mai tari mi se par camioanele. Sunt impodobite ca pomul de Craciun, stralucitoare, argintii, cu tot felul de motto-uri imprimate pe bara de jos “Road of King” (banuiesc ca se voia un rege al drumurilor, dar nu i-a iesit), “Speed Control”; “Slow drive, long life”.

Drumul a fost destul de placut, nu era prea cald, nu am avut vecini galagiosi. Peisaj frumos – am trecut pe langa niste prapastii care m-au facut sa regret amarnic ca nu suntem pe cealalta parte a drumului.

Am ajuns in Pokhara dupa vreo 6 ore de mers (si cu pauza de masa inclusa). Din parcarea autocarelor ne-a agatat un nene – de la Hotel Sakura. 15$ camera tripla, apa fierbinte, curat, free wi-fi. Ok, sa vedem.

Hotelul, destul de mare, parea curatel. Baia acceptabila, cearsafurile curate, net bun. Am ramas. Pe la 18 inceput sa apara ganganiile in baie. Gandaci de aia de bucatarie, cum mai sunt si pe la noi. Gretos, dar na, asta e. Nu mai plecam niciunde la ora aia (la 17.30 e deja bezna aici). Pe la 20.30 s-au culcat baietii, eu am mai stat sa mai citesc. La ora 22 se trezeste Dragos, nervos ca l-a ciupit ceva de mana. Si de picior. Si de spate. Si de burta. Si de cealalta mana. Aprinde lumina sa se uite dupa tantari. Vreo 20 de gandaci s-au imprastiat in toate zarile. Dar niciun tantar. Hmm…ciudat. Se baga inapoi in pat si stinge lumina. Eu revin la cititul meu. Peste 3 minute il aud – Cristi, ia da-mi lanterna. Ma apuca rasul, gandindu-ma cum are el de gand sa pandeasca tantarii cu lanterna, dar i-o dau, impreuna cu repelentul. Peste inca vreo 2 minute este gasit vinovatul. Sau, mai bine zis, vinovatii. Bed bugs (daca stiti celebra fraza – Don’t let the bed bugs bite) – un fel de plosnite mici, care traiesc in saltele si ciupesc de mori. Dragos a hacuit cu succes vreo 30 de bucati, apoi s-a mutat cu noi in pat. Insa ii vine ideea sa verifice si aici. Pe piciorul meu se tarau, alene, doi puiuti micuti. Bietul Vlad dormea – l-am bagat in sacul de dormit si l-am sigilat, apoi ne-am asezat in jurul lui si a inceput panda. Pe la 3 am clacat si noi si am picat lati – dar doar dupa ce nu mai iesise niciun animal la iveala, timp de o ora.

Dimineata, cu niste cearcana cat China, facem bilantul. Vlad – o muscatura, pe picior. Dragos – fara numar. Eu – 3 pe picior si una pe mana. Lenjeria de pe pat arata ca un dalmatian, varianta alb – rosu. Ne-am facut bagajele, scuturandu-le isteric, sa nu luam cu noi vreo minune, ne-am dus la receptie si le-am zis ca plecam ca plin de bed bugs. Cica – Ok, Sir, we understand Sir. Deci nu era nimic de mirare. I-am injurat pe romaneste, apoi am plecat sa cautam cazare. Ne-am dus la Orchid Hotel – mare, cu portar si paznic. Cica vor 45$, dar merge si 35$.

- Nu aveti gandaci, nu?

Sa ii iasa ochisorii din orbite, de indignare.

- Madame, this luxury hotel, good hotel. Look, a lot of tourists. No bugs.

Mda…ce sa zic, trebuie sa il cred pe cuvant. Camera e intr-adevar mare, cu doua paturi duble imense, lenjerii albe curate, gresie pe jos, baie curate, iar culmea luxului – au incuietoare si clanta la usa, nu obisnuitul zavor. Ne-am lasat bagajele si am plecat in oras.

Pokhara este un oras asezat intre niste "muntisori" (doar 2000m) impaduriti, langa lacul de acumulare Fewa si reprezinta locul de plecare spre o gramada de trasee in zona Annapurna. De aici – se vad varfurile Hiunchuli (6441m), Annapurna I (8091m), Machhapuchhare (6997m), Annapurna III (7555m), Annapurna IV (7525m) si Annapurna II (7937m). Si fata de prafuitul si mirositorul Kathmandu, aici este minunat de liniste. Plus ca au trotuare. Nu apreciezi niciodata chestii care ti se par cuvenite si normale pana nu lipsesc.

Magazinele multe, cateva cu preturi fixe (yupii!!) si o gramada de restaurante. Ne gandim ce am putea face si ne hotaram sa mergem la Peace Pagoda. Ce pot spune...plosnitele alea iti taie orice chef de plimbare.

Luam o barca de la debarcader (400 rupii) si ne duce pana la punctul de inceput al traseului spre pagoda. Refuzam sa ne astepte pentru intoarcere, hotarati sa coboram pe drumul cel lung, care te duce direct in oras. Este ceva de urcat, cam o ora, dar privelistea merita efortul. Ne-am oprit la un fel de restaurant, pe la mijlocul traseului, am baut o cola rece, Dragos a facut vreo 200 de poze, apoi am mers mai departe.

Anul acesta, in august, a avut loc o alunecare de teren destul de nasoala, asa ca, in momentul asta, fundatia Pagodei este destul de subreda. Dar inca mai poate fi vizitata. Ne-am cocotat, ne-am plimbat, ne-am pozat, apoi am luat-o la vale, convinsi ca suntem pe drumul cel bun. Numai ca nu eram. Adica am fi ajuns inapoi la hotel si pe ruta asta, doar ca in vreo 6 ore. Noroc ca am gasit un taxi si ne-am intors la baza. Am facut o escala la Orchid, apoi am pornit iar spre oras, sa mancam. Dragos a negociat cu un taximetrist pretul pentru a ne duce a doua zi dimineata la Sarangkot. De aici urma sa vedem rasaritul soarelui.

Noaptea s-a dovedit a fi bed bug free. Dragos s-a trezit, din ora in ora, cu lanterna in mana, ridicand brusc perna si incercand sa ii surprinda in flagrant, dar nu a avut ce, si s-a facut dimineata.

Prea dimineata, pentru gustul meu si al Vladului. Ne-am trezit la ora 4.30. Am mers ceva timp prin bezna orasului, mai intai, apoi prin bezna unor satuce. Si am urcat o gramada. Mi-era mila de biata masina - un Suzuki mic micut.

Intr-un final, soferul a oprit si a zis ca ne asteapta acolo. Hmm...ciudat, dar nu parea ca ajunsesem. Apoi am vazut treptele. Ale naibii de multe. Am injurat discret printre dinti, sa nu auda Vlad, si am inceput. V-am zis ca urasc efortul fizic, nu? Am ajuns, aproape lesinata, la punctul de belvedere. Era inca o bezna sa iti scoti ochii singur. Am ocupat 3 locuri bune si ne-am pus pe asteptat. Vlad nu intelegea de ce l-am tarat pana acolo, la ora aia.

Si a inceput. Intai o pata mica, roz delicat, care lasa sa se intrevada un pic din unul din varfurile Annapurna. Alta pata, mai mov, si alt varf. Apoi un nor afurisit si totul a disparut. In stanga incepea sa se vada soarele rasarind. A fost o lupta continuua intre soare si nori. Pot spune ca a fost remiza, dar, cu toate acestea, am avut parte de o priveliste minunata.

Ne-am intors in Pokhara, la hotel, si am tras un pui de somn de vreo 4 ore, sa ne revenim, dupa care ne-am dus sa mancam ceva - aici am descoperit ca mo mo-urile cu mar sau cu banane sunt delicioase de-a dreptul, ne-am cumparat bilete de autocar pentru Kathmandu, am mai cumparat una alta si uite asa a trecut si ultima zi in Pokhara.

Preturi:

- bilet de autocar Chitwan - Pokhara - 600 rupii

- cazare Sakura Hotel (mai bine dormiti in cort) - 1500 rupii (plosnitele sunt incluse in pret)

- cazare Orchid Hotel - 3500 rupii

- barca pe traseul debarcader - punct de pornire traseu Peace Pagoda - 400 rupii

- taxa intrare Sarangkot - 30 rupii

- taxi Pokhara - Sarangkot - 1500 rupii

- mo mo cu mar - 180 rupii