marți, 21 iunie 2016

Nara

    Sincer, cum ploua ca naiba, nu prea aveam chef de mers in Nara. Dar, pentru ca ceilalti voiau, m-am sacrificat si eu, ce sa fac... Si tare bine a fost!
    Am parasit Kyoto cu un tren local, nimic impresionant pentru Japonia, dar mult peste prima clasa din Romania. Ne-am lasat bagajele la gara, ne-am luat umbrelele, ca turna cu galeata, si am pornit sa cautam ceva de mancat, mai intai.
    Am gasit un restaurant micut, cu mancare tare buna, ne-am facut plinul si am plecat dupa caprioare, ca citisem ca sunt multe aici.
    Bun, mergem ce mergem si vedem vreo 6. Fericire mare, stam jumatate de ora sa ne pozam cu ele, se opreste ploaia, animalele stau si la mangaiat. Cerule, am ajuns in raiul caprioarelor! Satisfacuti, cotim la stanga, spre un templu si ramanem cu gura cascata. Aici sunt vreo 30 de bucati. Ce tare! Tragem si aici un photo session, doar nu putem rata ocazia, nu? Vad niste elevi care le dadeau biscuiti si imi amintesc ca am citit in Lonely Planet ca se gasesc de vanzare, facuti special pentru ele. Vreau si eu sa le dau biscuiti!!! Dar nu gasesc unde se vand.
    Pornim spre templul Todai Ji. Trecem printr-un parc. Pe partea stanga, plin de caprioare. Plin! Zeci, sute, nu stiu, dar misunau peste tot. In fata mea, portile Raiului - o baba care vindea biscuiti. Cumpar repede o legatura si ma duc spre Dragos, vesela, cand simt ca cineva ma cauta in buzunare. Ma intorc hotarata sa nu iau prizonieri si dau de nasul umed si de ochii lacrimosi ai unei caprioare. Cat e de draguta!
- Uite Dragos ce desteapta e, vezi? Ma cauta de biscuitei!
    Cineva ma trage de bluza, in cealalta parte. De data asta e un mascul, ca are ditai coarnele.
- Serios, tu ii vezi cat sunt de destepti? Astia stiu ca am biscuiti.
     Vreau sa le dau cativa, dar domnul si stapanul meu urla sa vin pe iarba, sa le dau acolo, ca ies pozele mai bune. Asa ca, inconjurata de vreo 5 bestii care ma trageau de toate cele (au vrut sa imi fure si umbrela!!), ma mut pe pajiste si incep sa rup afuristii aia de biscuiti. Brusc, fiarele redevin Bambi, pana cand termin toate proviziile. Cand vad ca nu mai scot nimic, imi fac o perchezitie corporala amanuntita si, realizand ca nu mai au ce obtine, ma abandoneaza fara inima si pornesc in cautarea urmatoarei victime.
    Acum vrea si Dragos sa le hraneasca, asa ca ma duc din nou la standul cu biscuiti. Dar acum sunt desteapta - stiu ce le poate pielea bestiilor. O iau pe ocolite, ma fac ca fluier si admir cerul, il palmez babei 150 yeni, iau marfa si ii dau drumul repede in tricou, apoi ma indepartez alene de taraba, Cerbul ala mare se infiinteaza repede, dar ridic mainile si ii arat ca nu am nimic, asa ca ma lasa sa trec. Ajung la Dragos, ii palmez biscuitii, preiau aparatul foto si astept. La pocnetul primul biscuitel rupt in doua, apar trei caprioare. Apoi altele. Si mai multe. Si mai multe. Prea multe! Ma refugiez mai incolo si il abandonez pe Dragos in mijlocul lor. Lasa, ca e mare si se descurca.
   Cand se termina mancarea, se termina si prietenia, asa ca le lasam in pace si megem spre templu. Caprioarele traverseaza strada, se baga printre standurile cu marfa, unde au puse castroane cu apa, si fac caca peste tot. Din loc in loc, e cate o tanti care strange in urma lor, dar clar nu face fata.
Intram in templu. Aici e cel mai inalt Budha din Japonia. Foarte frumos totul, ne place, dar trebuie sa ajungem in Osaka in seara asta, asa ca pornim inapoi spre gara.
 Caprioarele stau late, pe sub copaci. Te cred si eu, la cati biscuiti au mancat...








































































2 comentarii: