Un Doi Trei Patru

miercuri, 13 aprilie 2016

Nepal, povestea ce trebuia spusa acum un an si jumatate

La peste un an de la intoarcerea din aventura nepaleza, m-am hotarat sa pun povestea intr-un fisier, ca nu mai pot sa spun pe hartie. Motivele acestei intarzieri au fost diverse si diferite, dar, cel mai mult a contat, poate, ca nu am ajuns acolo unde ne-am propus, adica Everest Base Camp. Sigur stiam ca este foarte greu cu un copil de 8 ani, dar simteam ca putem face acest traseu impreuna. Si acum povestea, asta a fost doar un intro.

Biletul

Undeva prin luna ianuarie, anul 2014, au aparut ofertele de zbor de la Qatar Airways. Eu urmaream de ceva ani buni pretul unui bilet pana la Kathmandu – Nepal ( care se invartea in jur de 700 euro). Fac o simulare pentru octombrie, perioada perfecta pentru trekking in Himalaya, ochii imi ies din orbite, inima bate mai repede si mana tremura pe tastatura - 400 de euro!Dus - intors!! Fug in dormitor unde Cristina citea o carte, relaxata.

Eu - Plecam in Nepal!

Ea - Unde? Cu cine? Singur nu te duci!

Stiind ca ea foloseste orice scara rulanta, chiar daca are 3 trepte de urcat pe piciorusele ei, nici prin cap nu-mi trecea ca vrea sa mearga in Himalaya, si o luna intreaga, nu doar cateva zile.

Incep sa ma gandesc la parteneri de aventura. Solutia am gasit-o chiar langa mine, Vlad, baietelul nostru care avea 7 si 9 luni pe atunci. Ma duc cu rezultatul problemei la Doamna Ciufi (Cristina).

Eu - Am gasit cu cine sa merg.

Ea - Cu cine?

Eu (pastrand distanta, sa pot sa fug repede in caz de pericol )- Cu Vlad !

Nu am primit un raspuns clar ca nici nu se pune problema, ca urmare am inceput sa arunc argumente in favoarea mea. Destul de repede am reusit sa o aduc pe calea cea dreapta, cu o singura conditie - sa mai vina cineva cu un copil cu mine.

Fuck! Ce am facut? Am crezut ca am gasit solutia? Cand de fapt ma adancesc in problema. De unde naiba mai gasesc eu un nebun ca mine, si cu un copil? Noroc ca nu era departe - Felix.

Sun la Felix, nu mi-au trebuit 5 minute sa-l conving, gata avem super echipa de Himalaya - doi baieti apropiati ca si varsta si doi prieteni vechi, absolventi de geografie. Ce mai, totul este perfect, in gandul meu. Dar in tot acest plan pus la punct in 5 minute am uitat un amanunt esential - Ana, sotia lui Felix .

Mergem bucurosi amandoi sa-i dam vestea Anei. Intra domnul profesor foarte vesel in casa si o loveste direct din corner, sa zic asa:

- - Mergem in Nepal.

- - Unde?

- - Nepal, eu cu Dragos si copiii!

- - Nu mergeti niciunde!

Si cerul s-a prabusit. Ana a desfintat toata munca fara sa faca macar o fraza, atat de categorica a fost.

Ma intorc acasa, presat si de timp, sa nu cumva sa pierd pretul la bilete. Incep sa caut solutii si sa dau telefoane. Am incercat sa-l conving si pe Dede (socrul meu) - fara succes – unii mai si lucreaza . Imi sun vechii prieteni si colegi de expeditii - Alberto si Matei. Ultimul ma refuza ca are program incarcat si nu stie el ce face in octombrie, dar Alberto spune prezent.

Gata, avem echipa, vestea unui bilet de 400 de euro pana in Nepal si inapoi se imprastie si uite asa, pana a doua zi la pranz, ni se alatura doua cupluri inrudite - Keme cu Oana si Iurie cu Ioana, Keme cu Ioana fiind frati.

Nu prea imi place mie sa merg cu oameni pe care nu i-am cunoscut inainte dar asta este, suntem oameni maturi si ne uneste pasiunea pentru munte, deci nu poate fi rau.

In fericirea mea ca merg in Himalaya, nu am observat tristetea Cristinei, care a rabufnit a doua zi - ca pe ea nu am invitat-o, ca am sunat pe toata lumea sa vina cu mine in Nepal, doar pe ea nu. Am gasit solutia pana la urma, Vlad si cu mine mergem in munti, apoi vine si ea si ne intalnim in Kathamandu sa vizitam Nepalul 2 saptamani impreuna. Fenteaza bucata cu mersul pe munte, ca oricum ei nu ii place asta.

Toata lumea este multumita, urmeaza 8 luni de pregatire si documentare.

Pregatirea

Nu au trecut 2 zile si am inceput documentarea - unde sa mergem, mai exact in ce zona. Facem un grup pe mail, discutii aprinse, agentie sau independent? Calcule financiare, calcule de timp, solutii si argumente.

Materiale de studiu

Ne hotaram rapid asupra zonei, clar, toata lumea vrea sa vada Everestul, mai putin Keme care a mai fost in zona, dar el nu s-a opus traseului ales. Alegem si o companie de trekking, de fapt aceeasi cu care a mai fost Keme si multi romani, e bine sa mergi pe cai batatorite de altii inaintea ta. Chestia asta cu agentia nu prea mi-a placut, dar m-am supus majoritatii si argumentelor ei - Nu poti sa mergi acolo cu un copil fara ghid!

Faptul ca mergi cu o companie iti ofera unele avantaje dar si dezavantaje.

Daca esti un turist grabit si nu vrei bataie de cap, iar banii te dau afara din casa, atunci mergi, alegi o agentie de trekking, care se ocupa de tot, rezervare hotel, transfer aeroport, masa, tur de oras, ghid local si ghid montan, porteri si rezervari la teahouse, permise si taxe.

Daca ai ceva experienta de calatorie, timp la dispozitie, vrei sa cunosti oameni cu adevarat, locuri noi, iti doresti ca banii tai sa mearga exact acolo unde este nevoie, alege sa mergi individual. Ai marele avantaj ca nu te grabeste nimeni si este si mai ieftin. O agentie iti ofera o siguranta, relativa, dupa cum aveam sa constat pe propria piele.

Dupa ceva dezbateri, am ales sa mergem cu compania SnowyHorizon, detinuta de un anume domn Rishi, care ne-a facut un program si un pret.(aprox 1000 usd/ persoana cu zbor Kathmandu- Lukla)

Am inceput sa facem ceva pregatire fizica, urcam aproape in fiecare seara pe un delusor de langa Otelu Rosu, faceam cam 200 de m diferenta de nivel. Am urcat cu Vladut pe Peleaga 2509 m, Tarcu si Ciucas. Am simtit ca este pregatit fizic, a mers si 9 ore intr-o singura zi

Vladut la lacul Bucura-Muntii Retezat

Lacul Bucura

Urcam pe Peleaga

Pe varful Peleaga 2509m, cu Roby

Victorie

Dovada

Am vazut si marmote

Si un mic joc pe telefon, rasplata

Alta tura, la noi in Poiana Marului CS

Vlad si Edy la Cascadele Sucului

O tura cu Sasha

Pe varful Ciucas, pe ceata

Vlad pe varf

Inca una cu Alberto

Pe Zanoaga

In Saua Iepii, cu Miru si Edy

In Saua Iepii 1727m

Coboram de pe Ciucas

.Vara a trecut repede si incet, incet se apropia data plecarii, 17 octombrie 2014, ne-am intalnit toata trupa la Otopeni, apoi am zburat pana la Doha unde am dormit o noapte in aeroport. Abia pe data de 18 octombrie, dupa aproximativ 24 de ore am ajuns in Katmandu, unde a inceput adevarata Aventura!

Am facut bagajele

Aeroportul din Doha

Somn in Doha

Mi-am acoperit un ochi, sa dorm mai bine

Cu cel mai mare ursulet

Am avut ce vizita in aeroport

Zburam spre Kathmandu

In avion

luni, 16 martie 2015

Cascadele Iguazu - Brazilia si Argentina

Cristina - Escala in Sao Paolo
Duminica am plecat de pe Ilha Grande spre continent. Am mers cu feribotul pana la Angra dos Reis si de aici am luat un autobuz spre Sao Paolo, de unde ´trebuia sa prindem altul, spre Foz De Iguazu. Am ajuns in Sao Paolo pe la 1 noaptea si am constatat, nu foarte fericiti, ca urmatorul autobuz spre Foz era abia la ora 14.30. Deci 13 ore si jumatate de asteptat. Dragos voia sa mergem undeva sa dormim, dar cei de la informatii ne-au zis sa nu iesim la ora aia din autogara, ca este periculos.
Asa ca, vrei nu vrei... Ce sa faci atatea ore? Dragos s-a dus sa se mai invarta pe acolo. Eu pazeam bagajele. Apare un negrisor grasan, care privea fix si absolut fascinat rucsacul meu. Am comutat pe modul "ucide si nu lasa supravietuitori" si am luat pozitia de bataie. S-a apropiat, uitandu-se la fel de hipnotizat, apoi ma intreaba "Rumena?". Deci nu voia sa ne fure bagajele, vazuse doar steagul de pe al meu. Ma relaxez. Pustiul incepe sa vorbeasca in portugheza, dar rar, ca sa inteleg. Mi-a explicat foarte incantat ca sunt primul roman pe care il cunoaste si ca, in caz ca nu stiam, romana, portugheza, italiana, franceza si spaniola sunt limbi latine. Apoi mai tragea cate un "rumena..", absolut uimit. M-a pus sa ii spun in romana cate ceva, apoi a plecat, foarte incantat.
Am incercat sa dormim, dar nu erau banci, doar scaune cu brate de fier. Eu am mai tras cateva reprize de somn, ca eu pot sa dorm in orice pozitie si la orice ora, dar domnul Dragos, nu, ca el este un delicat si il deranjau manerele. Bombanea ca nu a luat izoprenul, sa doarma pe jos, ca aurolacii.
Am lasat ceva bani pe acolo, ca era un real (cca 1,5ron) sa te duci la baie si am tot fost, un sandvis a fost 9 reali, iar eu mi-am luat un meniu de la Bob's (pronuntat Babbs) cu 13 reali. Plus ca, daca nu ai ce sa faci, mananci - salate de fructe, chipsuri si alte porcarii.
Intr-un final apoteotic s-a facut ora 14 si ne-am dus sa ne imbarcam. Dezamagire. Fata de celelalte autocare cu care mersesem si care erau super ok, asta putea de mureai si era cam vechi. Dar na, bun si asta, ce sa faci? Numai ca aici se pare ca este mandrie nationala daca ai aer conditionat si trebuie sa il folosesti. La maxim. Deci, desi afara erau 28 de grade, am mancat un frig de ne clantaneau dintii. Dragos s-a dus la sofer la o oprire si ne-am luat haine groase din bagaje. Eu aratam ca un pui de bogdaproste cu pantalonii de trening ai lui Dragos, dar era cald si bine.
Am ajuns in Foz la ora 7 dimineata. Aici s-a lipit de noi o australianca - Eve. Este plecata de acasa de 3 ani de zile. 2 ani a muncit in Londra, si de un an se plimba prin lume. 6 luni in europa si inca 6 in america de sud. Singura singurica. A fost si in Columbia. Tare tipa!
Urmeaza o zi in Foz de Iguazu, partea braziliana, dar de asta va povesteste Dragos.

in autogara, la un biscuite

Autogara Sao Paolo

Dragoselul

Dragos - Foz de Iguazu - Brazilia
Am inceput ziua de marti servind micul dejun in autogara din Foz, impreuna cu Eve, australianca noastra. Am pus la punct planul de bataie pentru ziua asta, adica, in loc sa ne cazam aici, mai bine vedem ce avem de vazut pe partea braziliana, apoi sa trecem granita sa ne cazam la argentinieni, la un hostel care ne-a fost recomadat de un belgian - Heintz, plecat de acasa de vreo 9 luni.
Deci, cu bagajele in carca, am plecat spre cascade. Am lasat rucsacii la intrarea in parc, ca sa nu ii caram cu noi. Super organizati brazilienii. Ne-am plimbat prin parc cateva ore. Foarte frumos. O gramada de curcubee si fluturi peste tot, de toate culorile si formele, unii mari cat o palma.
La intrare era pus si avertisment - era invazie de omizi si iti ziceau sa nu pui mana pe ele, ca sunt foarte toxice. Asta nu a fericit-o prea mult pe a mea nevasta, dar, spre norocul ei, nu a avut placerea sa cunoasca niciuna.
Despre cascade - o sa lasam pozele sa vorbeasca, desi, la fel ca si la celelalte, nu reflecta nici jumatate din realitate.
Ápoi am mers la barajul Itaipu. Ne-au facut brazilienii un super tur, cu autocarul, cu explicatii si tot ce vrei. Este cel mai mare baraj din lume - 12.000 megawati - putere instalata, in 20de turbine. Chiar daca chinezii au construit unul cu putere mai mare, energia furnizata este mai multa la Itaipu, pentru ca raul Parana are un debit foarte mare si constant, tot timpul anului. Barajul este construit impreuna cu cei din Paraguay (50%-50%), care folosesc doar 5% din energia produsa pentru a-si acoperi tot consumul lor intern. Restul de 45% este vandut Braziliei, care, impreuna cu restul de 50% pe care il au ei, acopera 20% din necesarul lor. Foarte impresionant, mai putin pentru fete, care s-au plictisit de moarte.
Seara am luat autobuzul catre Puerto Iguacu. La vama braziliana soferul ne-a dat jos, sa ne facem actele, apoi a sters-o, lasandu-ne acolo, cu un bilet in mana, bilet care ne dadea acces gratis in urmatorul autobuz. Am crezut ca ramanem pe acolo, ca nu mai trecea nimic, dar am ajuns cu bine pana la urma si ne-am cazat la Hostel Inn. 38 pesos pe noapte (1dolar = 3.6pesos) in camera de 6 persoane. Internet gratis, baie in camera, mic dejun si piscina. Super ok.

Iguazu

fluturas

alt fluturas

langa cascade

tot felul de fluturi

cascade

cascade si curcubee

cascade

coati

cu Eve

Cristina Puerto Iguazu - Argentina
Dupa cum va spuneam, urma sa vizitam si partea argentiniana a Cascadelor Iguazu. Am luat un taxi pana la parc, super ieftin. De la hotel ne-au zis ca exista ATM in parc, dar ATM-ul nu mergea, asa ca am facut ceva manevre ca sa facem rost de pesos, ca USD nu voiau astia. Adica am cumparat un tricou cu cardul si aia l-au taxat ca fiind 210 pesos, el a fost 30 si restul ni l-au dat noua, in moneda argentiniana.
Parcul foarte bine pus la punct - trenulet sa te duca in diverse parti, peste tot rangeri sa te ajute cu informatii. Am cumparat si o excursie optionala, "speed-boat a las cataratas", adica ne bagau cu barca pe sub cascade.
Partea argentiniana este diferita de cea din Brazilia. Poti sa vezi cascadele mai de aproape, sunt cateva circuite pe care trebuie sa le faci.
Cu barca a fost super. Nu a durat decat 12 minute, dar adrenalina la maxim. Ne-au bagat sub cateva cascade, din care una destul de babana. Am iesit fleasca de acolo. Noroc ca era un soare criminal si ne-am uscat repede.
Dupa ce am terminat circuitul inferior, ne-am oprit la o terasa, sa luam un suc si sa mancam ceva. Acolo, plin de coati. Cum te auzeau fosnind o punga, veneau repede, la cersit. Dragos, mort de foame, si-a cumparat un ditai sandvisul. A pus tava pe masa, apoi a vrut sa bage aparatul foto in rucsac. In 2 fractiuni de secunda, un bandit de coati a fost la noi pe masa, a pus gheara pe sandvisul care era cat jumatate din el si a sters-o, in hohotele generale de ras. 10 minute a fost liniste. Nici picior de coati prin zona. Cred ca asteptau represaliile. Desi a incercat sa alerge dupa el si sa isi recupereze mancarea, domnul Dragos a renuntat repede si s-a resemnat sa isi ia altul. De data asta a cerut sa i-l taie in doua, a bagat o jumatate in rucsac si l-a mancat pe celalat cu ochii in patru. Tot nu imi venea sa cred. Mari banditi. Dupa aia au jefuit niste frantuzoiace. Isi lasasera ghizdanele jos, sa bage ceva in ele si nemernicii au navalit, au luat mancarea din rucsac si au disparut pentru alte 10 minute. Cand am plecat, am vazut un coati cu burta mare zacand la soare. Cred ca era jefuitorul lui Dragos.
Dupa asta am facut circuitul superior si punctul de maxima atractie - Garganta del Diablo. Iti taie rasuflarea, pentru ca ajungi foarte aproape de ea. O sa vedeti pozele.
In rest, fluturi la greu, diverse pasarele, coati cersetori si... semne cu atentie la serpi. In viata mea nu am fost mai atenta pe unde am calcat, pana am ajuns la zona in care te atentionau ca sunt serpi in copaci. Acolo nu m-am mai uitat deloc pe unde calc, doar pe sus.
A fost o zi tare obositoare, seara am ajuns franti. Ne-am cumparat biletele de autocar pentru Buenos Aires si plecam in seara asta, la ora 17.