Ne-am trezit pe la 7, am plecat să servim un desayuno gustos apoi, la 9.30, ne-am prezentat la autogară. Nu am găsit bilete la cama, doar semicama. Asta înseamnă că scaunele se înclină la doar 140° și sunt mai înguste.
Autocarul curat, ecrane multimedia în spătarul fiecărui scaun, avem și un señor tripulante, îmbrăcat la cravată și costum, care vorbește important la microfon, face instructajul și dă cu mopul.
Miru și Vlad se așează împreună, apoi își trag perdeluța, repede, între ei. Lore nimerește cu un mititel de-al locului, care are 200 de papornițe, din care scoate, pe rând, câte ceva de mâncare.
Mergem bine, peisajul este de vis, avem locuri la mijlocul autocarului și nu simțim curbele asa de tare.
Pe la 17 oprim la un restaurant. Băgăm repede câte un caldo de gallinha. Începe să se întunece. Dragoș este siderat că nicio mașină nu are farurile aprinse. La ce îți trebuie faruri când ai 20 de cruci și iconițe atârnate la geam??
Se lasă liniștea în GH Bus și ne culcăm, care cum poate.
Mă trezesc când se oprește autocarul și lumea începe să se agite destul de tare. Mă gândesc să nu fie vreun jaf, așa că înșfac rucsacul cu pașapoartele și banii și îl îndes sub scaun. Preventiv...
Până la urmă, ne lămurim. "Paro general", adică grevă generală, ne anunță señor tripulante. Oamenii se indignează. Cum paro general, că nu au anunțat!!
E ora 5 dimineața. Suntem opriți într-un orășel, în mijlocul unui cârnat de autocare și tiruri.
Câțiva colegi de suferință miorlăie că ei vor desayuno, alții își sună rudele, să anunțe că sunt blocați "indifinamente", cocoșii din cală încep să cânte, iar noi facem socoteala câte ore de "paro" ne permitem, înainte să pierdem avionul care ne va duce din Lima în Cusco. Ar trebui să pornim la 8, ca să fim siguri.
Pe la 7.30 pornește cârdul. Fericire maximă! Din păcate, la 8 se blochează iar și abia la 10 pornim din nou la drum, după ce trecem de porțiunea unde a fost blocajul.
Protestatarii au cărat pietroaie mari pe șosea și au tăiat cauciucurile tirurilor și autocarelor care au încercat să treacă.
Șoferul îi dă în gură, cu 90km la oră - să recupereze timpul pierdut, sperăm noi. Dacă ajungem la 15 în Terminal Norte, avem șanse reale să prindem avionul. Pe la 13, señor tripulante ne anunță că oprim 30 de minute, să mâncăm. S-a dus pe apa Sâmbetei zborul nostru...
Din fericire, oamenii au început să se revolte și să ceară să mergem mai departe. Nu prea le-a picat bine șoferului și celuilalt mititel, că nu își mai primeau comisionul. Așa că, după revolta călătorilor, brusc, kilometrajul nu a urcat mai mult de 75km/h (viteza este afișată permanent).
Intrăm în Lima la 15. Nu prea mai avem speranțe... Trimit copiii la pipi, îi instructez să aibă viteză maximă, avem totul pregătit. Planul este să luăm rucsacii mari, să fugim prin terminal spre stația de taxi, de unde trebuie să luăm 2, că suntem 5, apoi, cu Dumnezeu înainte spre aeroport, unde vom intra urlând "paro general, perdiamos el plano" și ne vom băga în fața tuturor.
La 16, autocarul parchează în terminal. Dragoș iese primul, să recupereze bagajele din cală. Coborâm și noi și așteptăm să le primim.
Din spatele nostru, o voce de înger ne întreabă "Taxi, señoras?" Ne întoarcem, cu sufletul plin de speranță. Un nene mic, cu legitimație, ne arată poza unui taxi. Lori îi zice că suntem 5 - ne trebuie 2 taxi. Iar el, binecuvântată fie-i mustața, întoarce poza și ne susură "minibus??"
Îl luăm pe sus, spunându-i "muy rapido, señor, paro general, aeropuerto", ne urcăm în mașină și pornim
Omul conduce ca Schumacher, în zilele lui bune. Trece pe roșu, taie intersecții, întrebându-ne, din când în cand, "muy rapido, si?", iar noi răspunzându-i în cor "siii, muy rapido".
E cu happy end. Am prins avionul, zborul a durat 45 de minute și am ajuns în Cusco. Problema e că e grevă încă 2 zile și nu pot merge cu mașinile cam pe niciunde, dar ne descurcăm noi. Doar am supraviețuit unui "paro general".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu