Un Doi Trei Patru: 2015

Cristina - Escala in Sao Paolo
Duminica am plecat de pe Ilha Grande spre continent. Am mers cu feribotul pana la Angra dos Reis si de aici am luat un autobuz spre Sao Paolo, de unde ´trebuia sa prindem altul, spre Foz De Iguazu. Am ajuns in Sao Paolo pe la 1 noaptea si am constatat, nu foarte fericiti, ca urmatorul autobuz spre Foz era abia la ora 14.30. Deci 13 ore si jumatate de asteptat. Dragos voia sa mergem undeva sa dormim, dar cei de la informatii ne-au zis sa nu iesim la ora aia din autogara, ca este periculos.
Asa ca, vrei nu vrei... Ce sa faci atatea ore? Dragos s-a dus sa se mai invarta pe acolo. Eu pazeam bagajele. Apare un negrisor grasan, care privea fix si absolut fascinat rucsacul meu. Am comutat pe modul "ucide si nu lasa supravietuitori" si am luat pozitia de bataie. S-a apropiat, uitandu-se la fel de hipnotizat, apoi ma intreaba "Rumena?". Deci nu voia sa ne fure bagajele, vazuse doar steagul de pe al meu. Ma relaxez. Pustiul incepe sa vorbeasca in portugheza, dar rar, ca sa inteleg. Mi-a explicat foarte incantat ca sunt primul roman pe care il cunoaste si ca, in caz ca nu stiam, romana, portugheza, italiana, franceza si spaniola sunt limbi latine. Apoi mai tragea cate un "rumena..", absolut uimit. M-a pus sa ii spun in romana cate ceva, apoi a plecat, foarte incantat.
Am incercat sa dormim, dar nu erau banci, doar scaune cu brate de fier. Eu am mai tras cateva reprize de somn, ca eu pot sa dorm in orice pozitie si la orice ora, dar domnul Dragos, nu, ca el este un delicat si il deranjau manerele. Bombanea ca nu a luat izoprenul, sa doarma pe jos, ca aurolacii.
Am lasat ceva bani pe acolo, ca era un real (cca 1,5ron) sa te duci la baie si am tot fost, un sandvis a fost 9 reali, iar eu mi-am luat un meniu de la Bob's (pronuntat Babbs) cu 13 reali. Plus ca, daca nu ai ce sa faci, mananci - salate de fructe, chipsuri si alte porcarii.
Intr-un final apoteotic s-a facut ora 14 si ne-am dus sa ne imbarcam. Dezamagire. Fata de celelalte autocare cu care mersesem si care erau super ok, asta putea de mureai si era cam vechi. Dar na, bun si asta, ce sa faci? Numai ca aici se pare ca este mandrie nationala daca ai aer conditionat si trebuie sa il folosesti. La maxim. Deci, desi afara erau 28 de grade, am mancat un frig de ne clantaneau dintii. Dragos s-a dus la sofer la o oprire si ne-am luat haine groase din bagaje. Eu aratam ca un pui de bogdaproste cu pantalonii de trening ai lui Dragos, dar era cald si bine.
Am ajuns in Foz la ora 7 dimineata. Aici s-a lipit de noi o australianca - Eve. Este plecata de acasa de 3 ani de zile. 2 ani a muncit in Londra, si de un an se plimba prin lume. 6 luni in europa si inca 6 in america de sud. Singura singurica. A fost si in Columbia. Tare tipa!
Urmeaza o zi in Foz de Iguazu, partea braziliana, dar de asta va povesteste Dragos.

in autogara, la un biscuite

Autogara Sao Paolo

Dragoselul

Dragos - Foz de Iguazu - Brazilia
Am inceput ziua de marti servind micul dejun in autogara din Foz, impreuna cu Eve, australianca noastra. Am pus la punct planul de bataie pentru ziua asta, adica, in loc sa ne cazam aici, mai bine vedem ce avem de vazut pe partea braziliana, apoi sa trecem granita sa ne cazam la argentinieni, la un hostel care ne-a fost recomadat de un belgian - Heintz, plecat de acasa de vreo 9 luni.
Deci, cu bagajele in carca, am plecat spre cascade. Am lasat rucsacii la intrarea in parc, ca sa nu ii caram cu noi. Super organizati brazilienii. Ne-am plimbat prin parc cateva ore. Foarte frumos. O gramada de curcubee si fluturi peste tot, de toate culorile si formele, unii mari cat o palma.
La intrare era pus si avertisment - era invazie de omizi si iti ziceau sa nu pui mana pe ele, ca sunt foarte toxice. Asta nu a fericit-o prea mult pe a mea nevasta, dar, spre norocul ei, nu a avut placerea sa cunoasca niciuna.
Despre cascade - o sa lasam pozele sa vorbeasca, desi, la fel ca si la celelalte, nu reflecta nici jumatate din realitate.
Ápoi am mers la barajul Itaipu. Ne-au facut brazilienii un super tur, cu autocarul, cu explicatii si tot ce vrei. Este cel mai mare baraj din lume - 12.000 megawati - putere instalata, in 20de turbine. Chiar daca chinezii au construit unul cu putere mai mare, energia furnizata este mai multa la Itaipu, pentru ca raul Parana are un debit foarte mare si constant, tot timpul anului. Barajul este construit impreuna cu cei din Paraguay (50%-50%), care folosesc doar 5% din energia produsa pentru a-si acoperi tot consumul lor intern. Restul de 45% este vandut Braziliei, care, impreuna cu restul de 50% pe care il au ei, acopera 20% din necesarul lor. Foarte impresionant, mai putin pentru fete, care s-au plictisit de moarte.
Seara am luat autobuzul catre Puerto Iguacu. La vama braziliana soferul ne-a dat jos, sa ne facem actele, apoi a sters-o, lasandu-ne acolo, cu un bilet in mana, bilet care ne dadea acces gratis in urmatorul autobuz. Am crezut ca ramanem pe acolo, ca nu mai trecea nimic, dar am ajuns cu bine pana la urma si ne-am cazat la Hostel Inn. 38 pesos pe noapte (1dolar = 3.6pesos) in camera de 6 persoane. Internet gratis, baie in camera, mic dejun si piscina. Super ok.

Iguazu

fluturas

alt fluturas

langa cascade

tot felul de fluturi

cascade

cascade si curcubee

cascade

coati

cu Eve

Cristina Puerto Iguazu - Argentina
Dupa cum va spuneam, urma sa vizitam si partea argentiniana a Cascadelor Iguazu. Am luat un taxi pana la parc, super ieftin. De la hotel ne-au zis ca exista ATM in parc, dar ATM-ul nu mergea, asa ca am facut ceva manevre ca sa facem rost de pesos, ca USD nu voiau astia. Adica am cumparat un tricou cu cardul si aia l-au taxat ca fiind 210 pesos, el a fost 30 si restul ni l-au dat noua, in moneda argentiniana.
Parcul foarte bine pus la punct - trenulet sa te duca in diverse parti, peste tot rangeri sa te ajute cu informatii. Am cumparat si o excursie optionala, "speed-boat a las cataratas", adica ne bagau cu barca pe sub cascade.
Partea argentiniana este diferita de cea din Brazilia. Poti sa vezi cascadele mai de aproape, sunt cateva circuite pe care trebuie sa le faci.
Cu barca a fost super. Nu a durat decat 12 minute, dar adrenalina la maxim. Ne-au bagat sub cateva cascade, din care una destul de babana. Am iesit fleasca de acolo. Noroc ca era un soare criminal si ne-am uscat repede.
Dupa ce am terminat circuitul inferior, ne-am oprit la o terasa, sa luam un suc si sa mancam ceva. Acolo, plin de coati. Cum te auzeau fosnind o punga, veneau repede, la cersit. Dragos, mort de foame, si-a cumparat un ditai sandvisul. A pus tava pe masa, apoi a vrut sa bage aparatul foto in rucsac. In 2 fractiuni de secunda, un bandit de coati a fost la noi pe masa, a pus gheara pe sandvisul care era cat jumatate din el si a sters-o, in hohotele generale de ras. 10 minute a fost liniste. Nici picior de coati prin zona. Cred ca asteptau represaliile. Desi a incercat sa alerge dupa el si sa isi recupereze mancarea, domnul Dragos a renuntat repede si s-a resemnat sa isi ia altul. De data asta a cerut sa i-l taie in doua, a bagat o jumatate in rucsac si l-a mancat pe celalat cu ochii in patru. Tot nu imi venea sa cred. Mari banditi. Dupa aia au jefuit niste frantuzoiace. Isi lasasera ghizdanele jos, sa bage ceva in ele si nemernicii au navalit, au luat mancarea din rucsac si au disparut pentru alte 10 minute. Cand am plecat, am vazut un coati cu burta mare zacand la soare. Cred ca era jefuitorul lui Dragos.
Dupa asta am facut circuitul superior si punctul de maxima atractie - Garganta del Diablo. Iti taie rasuflarea, pentru ca ajungi foarte aproape de ea. O sa vedeti pozele.
In rest, fluturi la greu, diverse pasarele, coati cersetori si... semne cu atentie la serpi. In viata mea nu am fost mai atenta pe unde am calcat, pana am ajuns la zona in care te atentionau ca sunt serpi in copaci. Acolo nu m-am mai uitat deloc pe unde calc, doar pe sus.
A fost o zi tare obositoare, seara am ajuns franti. Ne-am cumparat biletele de autocar pentru Buenos Aires si plecam in seara asta, la ora 17.

Parque Nacional Iguazu

Cascade

cu barca sub cascade

spre Gargata del Diablo

fluturasi

Cascade

hotul de sandvisuri

siesta dupa o masa imbelsugata

Gargata del Diablo

Din seria "de acum 6 ani" - autor: Dragos

Buna tuturor,

Daca paradisul ar trebui sa aiba un nume propriu, acela trebuie sa fie Ihla Grande. Si cu asta am spus aproape tot.
Plaje fara numar, padure tropicala cu maimute, papagali, colibri si alte zburatoare pe care doar le auzi, apa limpede si calda, mancare ieftina si multa si nici o masina, caci pe insula nu exista drumuri, decat poteci.
Ne-am cazat la la un hostel la care aveam deja rezervarea facuta din tara, Aquario, unde ne-am facut de cap si am luat o camera dubla de data aceasta, nu ca la Rio unde am stat 6 in camera. A fost ok, dar nu super, in sensul ca am regretat micul dejun de la Rio, unde aveam fructe la greu (pepene, anans, mango, sucuri naturale si chiar prajiturele - facute de un bucatar argentinian).
Dar sa revenim la Ihla Grande. Acest paradis a avut un trecut nu chiar asa de frumos, la inceput, prin 1700 a fost un paradis al piratilor, apoi leprozerie, de prin 1900 puscarie de criminali, iar din 1953 parca, puscarie pentru opozantii regimului militar. Acum e parc national.
In prima zi am ales sa mergem la plaja Lopez Mendes, una din cele mai frumoase din Brazilia, zice ghidul, nu eu. Traseul era de 2-3 ore prin padure tropicala (noi am facut 3), super senzatia, incredibil de descris in cuvinte si nici pozele nu pot sa redea, decat cel mult 30% cu indulgenta. Cristina s-a plans ceva la inceput, ca era de urcat, dar cu timpul s-a obisnuit si nu mi-a mai urlat in ureche. Sau nu o mai auzeam eu din cauza ca nu putea sa acopere maimutele si papagalii (pe care nu-i vedeam doar ii auzeam).
Dupa doua ore prin padure si 3 plaje consecutive, un suc de mango congelat la punguta, super bun pe caldura aia, (Cris e cu sucul de anans), am ajuns la Lopez Mendes. Prima data nu m-a dat pe spate, era o plaja de surferi cu valuri mari si apa super limpede, dar cand am intrat in apa, senzatia s-a schimbat, total, super valuri nu ca la noi. Cristina nu a intrat mai mult de genunchi, la venirea valului apa era pana la piept si ii era frica, eu m-am aruncat mai mult.
La intoarcere am luat o barca si cum am plecat a inceput o ploia torentiala. Pana in Abrao toti stateam inghesuiti ca pinguinii unii in altii sa nu ne ude.
Bine ca am mers in prima zi la aceasta plaja, ca a doua zi apa a fost foarte agitata, am vorbit cu Hubert si Jan, 2 canadieni cu care am impartit noi taxiul, ca nu se putea intra pe plaja, valurile aveau peste 6 m si acopereau toata plaja (care avea cred ca vreo 30m in largime), pe deasupra murise si un englez cu placa, strivit de stanci, deci nu era nimic bun de vazut.
A doua zi am ales sa fac scufundari cu Ricardo, un biolog marin de pe insula, care are o scoala de diving, iar Cristina cand a vazut pozele si filmele ce rulau in dugheana lui, si-a invins teama si s-a inscris si ea. Costul excursiei cu tot echipapentul si aproape o ora de scufundare 60 de dolari de persoana.
Vrau sa spun ca ma asteptam sa fie usor. Ei bine, nu a fost deloc asa. Greu a fost pana m-am prins cum sa reglez presiunea in urechi, la fiecare 2 m, chiar 1m. La adancime mai mare trebuia sa te tii de nas si sa sufli tare, ca sa se regleze presiunea si sa-ti pocneasca timpanele, altfel iti pocneau de tot. Pana la urma am reusit, Cris chiar inaintea mea. Ne-am scufundat la 12 m, dar parea imens, pana am ajuns la fund a parut o vesnicie.Ce am vazut nu pot sa descriu, dar avem ceva poze. Este uimitor sa pui mana pe stele, pesti, crabi si alte minunatii. Fiecare ne-am scufundat cu un istructor, eu - cu Leonardo, Cris cu profesorul (care nu era deloc de lepadat, si mai trebuia sa-l si tii mereu de mana). Partea nasoala e ca Leonardo avea vreo 50 de kilograme si a trebuit sa mai ia ceva balast suplimentar ca sa ma poata trage in jos
Ce mai tura vura, a fost bestial si a meritat fiecare leut.
Maine o sa va scriu despre drumul spre Foz de Iguazu, dar despre asta o sa va povesteasca Cristina, ca o sa fie randul ei la butoane.
Pa pa si va pupam.