luni, 5 decembrie 2022

Machu Picchu

 Mereu m-a fascinat Machu Picchu. Nu știu de ce. Poate munții care îl înconjoară, poate legendele incașilor. În 2009, după un chin cumplit care a durat 2 ore, am avut onoarea de a-l vedea pentru prima dată. 

Acum, am adus și copiii. 

Toată noaptea de dinainte a plouat. Dar ploaie din aia, torențială. La 5, când ne-am trezit, turna cu găleata. Dragoș se uită pe prognoză. Cică la 7.30 iese soarele. O să vedem.

Mâncăm repede și, blindați cu geci de ploaie, pornim spre autobuz.

Drumul șerpuit durează cam jumătate de oră. Din când în când, văd poteca pe care urcă cei care au vrut pe jos. Și pe ploaia asta...Cerule!

Ajungem la intrare. Sunt 2 porți. Pentru traseele A și B una, pentru C și D alta. Ne plasăm la a noastră. Plouă, încă.

Ne controlează pașapoartele, biletele și ne lasă să trecem.

Sunt ceva turiști, dar nu exagerat de mulți. Avem loc de poze. Ploaia se oprește. Încă mai sunt nori, dar semnele sunt bune.

Trecem pe străduțe incașe, prin camere de provizii, temple, vedem altare și cadrane solare.

La ora 8 ne prezentăm la poarta de intrare spre Huchuy Picchu. Completam un registru în care va trebui să semnăm când coborâm, arătăm iar pașapoartele și biletele și pornim.

Trepte abrupte, mai mici și mai mari. Începe să apară soarele. Sub noi, nori și ceață. Facem pauze lungi și dese. Și poze, evident.

Ajungem aproape în vârf. Norii s-au dus, soarele strălucește, Dragoș se dă mare că a nimerit prognoza. 

Se aud niște francezi. Mai stăm, să îi lăsăm să facă poze și să coboare. Jumătate de oră mai târziu, niciun semn că ar vrea să plece.

Urcăm. O franțuzoaică îndesată sare ca un curcan în oala cu supă, în timp ce 2 compatrioți o pozează de zor. Rucsacii sunt împrăștiați peste tot. Zărim câteva sticluțe de șampanie. Mai apare o turistă, care se așează lângă noi. Stăm, politicoși, așteptând să termine și să ne lase la pozat.

Nici gând. Se scălămbăie în continuare.

Loredana preia controlul și se așează strategic. Facem și noi câteva poze, în timp ce madmoiselle se uită strâmb la noi. Copiii și cu mine ne retragem într-o parte, conflictul continuă în zona de pozat.

Încep să se audă diverse invective, mai mult sau mai puțin colorate, bilingve. Cică franțuzoaica s-a apucat să îi imite pe români. Partea bună e că noi înțelegeam ce își ziceau ei, ei nu înțelegeau ce ziceau ai noștri. 

Terminăm pozele și coborâm, că mai erau și alții la rând. Baguette-baguette tot acolo au rămas. 

Drumul de întoarcere e mai scurt, parcă. Doar e la vale.

Lore e prima. Semnează că am coborât de pe Huchuy Picchu și îi pârăște pe francezi. Cel de la ghișeu spune că la 7.05 au intrat și că, oricum, nu aveau voie să stea atâta, apoi pune mâna pe stație. 

România - Franța: 1-0

Ne-am învârtit cât am mai putut de mult prin Machu Picchu, doar că s-au șmecherit mult. Sunt trasee clare, nu poți mișca stânga - dreapta. Și, cel mai rău, nu mai poți ajunge la miradorul de unde se face clasica poză cu Wayna Picchu, Huchuy Picchu și Picchu Picchu. Asta e. Nu le poți avea pe toate.

Mergem la hotel, tragem un pui de somn, că ne-am trezit la 5. Când ne trezim, ne ducem la o pizzerie, că ni s-a aplecat de atâta caldo de gallina, apoi la băile termale, că doar nu se numește localitatea Aguas Calientes degeaba.

Începe să plouă mărunțel. Noi suntem în bazinul cu apa la 39 de grade. Nu e rău deloc. Urubamba face zgomot, mai auzi câte o pasăre rățoindu-se la alta. Chiar nu e rău deloc. Dacă nu mi-ar veni să îmi rup pielea de pe bubele făcute de musculițe, ar fi chiar raiul pe pământ. 

A doua zi, pe la 9, pornim înapoi spre Hidroelectrica. I-am zis lui Efraim să vină să ne aștepte. 

Drumul pare mai scurt, că e doar de coborât. Și se pare ca javrele de musculițe au program de după amiază, că nu le mai văd.

Un cățel ne însoțește aproape tot drumul, uitându-se urât la cei care se apropie de noi. Facem poze, transpirăm și bem apă. 

Ajungem prea repede, așa că ne băgăm la o terasă, să mâncăm ceva.

La 13 ajunge și Efraim și pornim spre Cusco. După Santa Teresa, surpriză! Drumul e închis până la ora 15. Stăm o oră și jumătate acolo. Eu, paranoică, utilizând repelent din 5 în 5 minute, că am văzut niște nemernice. Insist să se dea și copiii. Loredana se uită la un film, Dragoș are mâncărici și se tot plimbă de colo-colo, Miru și Vlad pe telefoane.

Trece timpul și ne pregătim să pornim. Vlad urcă lângă Lore și îi zice - Tuuuși, ești plină de musculițe pe picior!!

Gângăniile au mai făcut o victimă...sângele de român a hrănit o hoardă de musculițe peruane. Sper să facă indigestie...