China. Guilin 1-2

 Din Shanghai până în Guilin sunt peste 1400km. Pe care îi faci in 9 ore cu trenul, cu opriri multe și lungi. Maximul de viteză atins cred că a fost 308km/h.

Nu vreți să știți cum arată gara din Shanghai. Câte nivele, ce dimensiuni, câtă organizare...

Bine, mi-au confiscat un tub cu spuma de păr, că cică era inflamabil și periculos, ne-au scanat de tzashpw ori pașapoartele, dar, na...

Trenul super curat, cu spațiu super suficient, până și pentru Dragoș. 

Generațiile mai tinere de chinezi sunt mult mai civilizate. Bătrânii.... râgâie, scuipă și vorbesc urlând.

Am prins lângă noi un grup de chinezi între tineri și bătrâni - nu râgâiau, nu scuipau, dar urlau. Femeile gătiseră diverse chestii pentru drum și le împărțeau între ele. Și cum noi păream așa, mai nemâncați, ne-au adoptat și ne-au îndopat cu de toate - varză murată cu tot felul de condimente, pește prăjit, semințe de dovleac, semințe de floarea soarelui. Super drăguțe, doamnele. Veneau, ne ziceau acolo ce aveau de zis, în chineză, apoi ne împingeau mâncarea sub nas.

Cele 9 ore au trecut decent de repede și am ajuns in Guilin. Am făcut comandă de mașină pe Didi (un fel de Uber de al lor) și ne am dus la hotel.

Rezervarea de pe Trip îl numea Lijiang Moon Hotel, mesajul de la Trip îl numea Lijiang Moonlight Hotel, iar pe fațadă scrie Lijiang Full Moon Hotel. Drăguț, nu? Noroc că aveam adresa exactă.

Hotelul este incredibil, camera e dotată cu toate gadgeturile posibile și imposibile - aparat care îți dă apă la ce temperatura vrei tu, draperii automate, tot felul de alte chestii care răspund la comandă vocală, doar că e cam greu, că nu știm chineză. Capacul wc-ului este mereu cald (poți să și reglezi temperatura), avem aparat de sterilizat paharele etc.

Am aruncat bagajul în cameră și am fugit să căutăm mâncare. Am găsit deschisă o bodegă. Fără QR code pe masă, cu coș de gunoi în care sa scuipi oasele sub masă. Ne am înțeles prin semne, cu poze și ceva translation și am comandat. Eu am vrut tăieței de orez, Dragoș a luat carne prăjită de rață cu orez. Bine, printre rațe mai erau și niște porci, mațe prăjite de porc și ceva ficat, dar a navigat cu grație printre și s-au descurcat.

Timp de secole, poeții si pictorii chinezi au considerat Guilin si Yangshou drept etalon de frumusețe naturală. Faimoase prin peisajele carstice, cu stânci azvârlite ici-colo, Guilin, Yangshou și raul Li ce le unește exercită o atracție fascinantă asupra oricărui turist. Așa că, in ziua următoare, am pornit in croazieră. Doar că vremea se anunța groaznică. Ploaie, ploaie și iar ploaie.

Ne-au luat de la hotel, cu un autocar, pentru a ne duce la punctul de plecare, undeva la vreo 30 de kilometri de Guilin. Ghida este o tanti drăguță, tinerică. Suntem primii in autocar și culegem, vreme de o oră, alți clienți. Suntem singurii non-chinezi, deci atracția principală a noilor urcați.

La un moment dat, ghida ne zice sa ne punem centurile. Ne conformăm și mă apuc bine de scaunul din față, să nu pățesc ceva de la viteza pe care presupun că o va prinde autocarul.

Țeapă. Mai mare decât aia luată de Dragoș cu prăjiturile. Autocarul nu merge cu mai mult de 40km la oră, in schimb, gura domniței ghid ia o viteză impresionantă. Dragoș îmi dă un ghiont, să traduc, că e frumos să asculți ce zice ghidul, dar inca nu s a inventat aplicația care să țină pasul cu tanti a noastră. Renunț repede.

Și ea vorbește. Nu face pauză nici între propoziții, vorbește non stop. La microfon. Într-una. Timp de o oră. Prezintă ce vom vedea, vinde ceaiuri, ulei de pește, ciuperci deshidratate, parfumuri și ceva de slăbit. Abia când pornește să ia comenzile tace. Oh, the sound of silence ...

La ponton ne pune biletele in mână și ne abandonează. Ne suim pe vas. Curat, spațios, fotolii, geamuri imense, să vezi tot. Avem locuri stabilite și nimerim la masa cu o familie din Taiwan, care mai rup o boabă de engleză. Sunt aici de 10 zile și i-a plouat zilnic. 

Dar avem noroc, totuși. Când apar primele căpățâni, ploaia se oprește și urcăm pe terasa vasului. Peisajul, o poveste.

Crestele răsărite din loc in loc sunt învăluite în ceață. Și când crezi că se termină, mai apar altele. Incredibil de frumos, chiar și pe vremea asta.

Toată lumea e la poze, de la mic la mare. Ăla mare, fiind Dragoș, evident. Toată lumea vorbește, se fotografiază, chițăie entuziasmată și admiră. Doar din când în când se mai aude câte un oftat și un "5 minute de soare dacă aveam....". Ii zic să nu îi mânie pe zei, că ne-au oprit ploaia măcar.

După 4 ore ajungem la debarcaderul de lângă Yangshou. Coborâm și luam un microbuz către oraș. Pierdem câteva ore și pe aici, căscăm ochii, mâncăm, apoi pornim înapoi spre casa noastră temporară - Guilin.

Mâine se anunță vreme mai rea. Să vedem ce zic zeii ...