Un Doi Trei Patru: ianuarie 2015

Din seria "de acum 6 ani" - autor: Dragos

Buna tuturor,

Daca paradisul ar trebui sa aiba un nume propriu, acela trebuie sa fie Ihla Grande. Si cu asta am spus aproape tot.
Plaje fara numar, padure tropicala cu maimute, papagali, colibri si alte zburatoare pe care doar le auzi, apa limpede si calda, mancare ieftina si multa si nici o masina, caci pe insula nu exista drumuri, decat poteci.
Ne-am cazat la la un hostel la care aveam deja rezervarea facuta din tara, Aquario, unde ne-am facut de cap si am luat o camera dubla de data aceasta, nu ca la Rio unde am stat 6 in camera. A fost ok, dar nu super, in sensul ca am regretat micul dejun de la Rio, unde aveam fructe la greu (pepene, anans, mango, sucuri naturale si chiar prajiturele - facute de un bucatar argentinian).
Dar sa revenim la Ihla Grande. Acest paradis a avut un trecut nu chiar asa de frumos, la inceput, prin 1700 a fost un paradis al piratilor, apoi leprozerie, de prin 1900 puscarie de criminali, iar din 1953 parca, puscarie pentru opozantii regimului militar. Acum e parc national.
In prima zi am ales sa mergem la plaja Lopez Mendes, una din cele mai frumoase din Brazilia, zice ghidul, nu eu. Traseul era de 2-3 ore prin padure tropicala (noi am facut 3), super senzatia, incredibil de descris in cuvinte si nici pozele nu pot sa redea, decat cel mult 30% cu indulgenta. Cristina s-a plans ceva la inceput, ca era de urcat, dar cu timpul s-a obisnuit si nu mi-a mai urlat in ureche. Sau nu o mai auzeam eu din cauza ca nu putea sa acopere maimutele si papagalii (pe care nu-i vedeam doar ii auzeam).
Dupa doua ore prin padure si 3 plaje consecutive, un suc de mango congelat la punguta, super bun pe caldura aia, (Cris e cu sucul de anans), am ajuns la Lopez Mendes. Prima data nu m-a dat pe spate, era o plaja de surferi cu valuri mari si apa super limpede, dar cand am intrat in apa, senzatia s-a schimbat, total, super valuri nu ca la noi. Cristina nu a intrat mai mult de genunchi, la venirea valului apa era pana la piept si ii era frica, eu m-am aruncat mai mult.
La intoarcere am luat o barca si cum am plecat a inceput o ploia torentiala. Pana in Abrao toti stateam inghesuiti ca pinguinii unii in altii sa nu ne ude.
Bine ca am mers in prima zi la aceasta plaja, ca a doua zi apa a fost foarte agitata, am vorbit cu Hubert si Jan, 2 canadieni cu care am impartit noi taxiul, ca nu se putea intra pe plaja, valurile aveau peste 6 m si acopereau toata plaja (care avea cred ca vreo 30m in largime), pe deasupra murise si un englez cu placa, strivit de stanci, deci nu era nimic bun de vazut.
A doua zi am ales sa fac scufundari cu Ricardo, un biolog marin de pe insula, care are o scoala de diving, iar Cristina cand a vazut pozele si filmele ce rulau in dugheana lui, si-a invins teama si s-a inscris si ea. Costul excursiei cu tot echipapentul si aproape o ora de scufundare 60 de dolari de persoana.
Vrau sa spun ca ma asteptam sa fie usor. Ei bine, nu a fost deloc asa. Greu a fost pana m-am prins cum sa reglez presiunea in urechi, la fiecare 2 m, chiar 1m. La adancime mai mare trebuia sa te tii de nas si sa sufli tare, ca sa se regleze presiunea si sa-ti pocneasca timpanele, altfel iti pocneau de tot. Pana la urma am reusit, Cris chiar inaintea mea. Ne-am scufundat la 12 m, dar parea imens, pana am ajuns la fund a parut o vesnicie.Ce am vazut nu pot sa descriu, dar avem ceva poze. Este uimitor sa pui mana pe stele, pesti, crabi si alte minunatii. Fiecare ne-am scufundat cu un istructor, eu - cu Leonardo, Cris cu profesorul (care nu era deloc de lepadat, si mai trebuia sa-l si tii mereu de mana). Partea nasoala e ca Leonardo avea vreo 50 de kilograme si a trebuit sa mai ia ceva balast suplimentar ca sa ma poata trage in jos
Ce mai tura vura, a fost bestial si a meritat fiecare leut.
Maine o sa va scriu despre drumul spre Foz de Iguazu, dar despre asta o sa va povesteasca Cristina, ca o sa fie randul ei la butoane.
Pa pa si va pupam.