Un Doi Trei Patru: Love Hotel

Dupa cum spuneam, nu puteam sa ajungem in Japonia si sa nu incercam un love hotel.
Istoria acestui tip de cazare (sa ii zicem asa) dateaza inca din epoca Edo - doar ca pe atunci ii spuneau Camera de ceai (Chaya) - si se afla in diverse hanuri sau in casele de servit ceaiul. Camerele erau inchiriate de indragostiti sau de prostituate.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, termenul de Chaya a fost schimbat in altul (Tsurekomi Inn) care ar putea fi tradus prin ceva de genul "camera in care aduci pe cineva", iar locatia s-a mutat in casele celor care aveau o camera - doua in plus. Afacerea a inflorit dupa 1958, cand prostitutia a fost declarata ilegala si toata distractia a trebuit sa fie facuta pe ascuns.
In anii '60, casele japonezilor erau mici, cu o singura zona de dormit pentru toata familia, ceea ce facea ca activitatile nocturne ale parintilor sa fie extrem de limitate. Asa ca oamenii s-au reorientat spre Tsurekomi Inn, ridincand numarul acestora, in 1961, la peste 2700 doar in zona centrala a Tokyo-ului.
Termenul de love hotel a fost dat de hotelul cu acelasi nume deschis in Osaka, in 1968. Primul love hotel construit sub forma unui castel european in 1973 a adus proprietarului o medie de 40 de milioane de yeni pe luna.
In 1984 s-a dat legea care reglementeaza afacerile care afecteaza bunele moravuri, lege care a plasat love hotelurile sub jurisdictia directa a politiei. Asa ca, brusc, semnele opulente care semnalizau stabilimentele au disparut, totul a devenit mai discret, iar marketingul a inceput sa se focalizeze pe femei, pentru ca s-a descoperit ca ele sunt cele care aleg hotelul (pe al nostru l-a ales Dragos, deci nu a fost bun studiul).
Mai nou, denumirea love hotelurilor include termeni precum "romance hotel", "boutique hotel", "amusement hotel" sau "leisure hotel".
Gata cu introducerea, sa trecem la povestea noastra. Aveam rezervare la Ikutama Love Hotel - l-am gasit pe Booking. Ne-am luat rucsacii in spinare, de la hotelul capsule, si am pornit, pe jos "e aproape, Cristi, uite cat de aproape este!"
Era aproape, pe Google Maps. In realitate, mi-au cam iesit ochisorii din cap, dar, intr-un final apoteotic, ajungem unde ar trebui sa fie hotelul. Gasim si semnul, hotelul este alb tot, cu o intrare tare ciudata. Te baga pe un hol care te duce pe alt hol de unde intri intr-un hol in care e bezna. Doar o luminita mov-rozalie te impiedica sa te impiedici, daca pot spune asa. Bajbaim nitel, gasim unde ar trebui sa fie receptia - un ghiseu mic, intunecat si ala, in care apare, intr-un final o tanti. Spunem ca avem rezervare si scoate, importanta, lista - suntem singuri pe ea. Cine naiba isi mai face rezervare pe Booking la un love hotel?
Ne intreaba la ce ora vrem maine dimineata micul dejun, care ne va fi servit in camera, apoi ne pune sa ne alegem meniul, ne da cheia si ne ureaza sedere placuta. Fara acte, fara nimic. In hol, vreo 4 lifturi. Urcam intr-unul. Lumina difuza, muzica in surdina, covoras roz pe jos. Coboram si vedem imediat care este camera noastra - becul cu numarul 206 flicare, ca sa o gasim usor, sa nu incercam alta usa si sa ii provocam vreun infarct vreunui amarat care isi inseala nevasta.
Si deschidem usa... ne intampina o melodie romantica. Avem cam un metru de hol ingust, pe stanga lui se vede o usita - pe aici or sa ne livreze micul dejun. Dam intr-un hol mai mare - aici ne asteapta papucii, semn ca trebuie sa ne descaltam, in stanga este o chiuveta cat casa, pe marginea careia sunt o tona de produse cosmetice, in fata este o usa - o deschidem si gasim o baie maricica, dar abandonam cercetarile pe mai tarziu. Cotim la dreapta si, in fata, intram in dormitor. E mare, nene. Mare si dupa standardele europene, pentru cele japoneze este imens. Tematica? Animal print. Adica peretii sunt gen blana de leopard, pana si textura lor este asemenatoare cu a blanii. Patul este king size, iar la capatul lui avem un panou de comanda pentru tot ce exista in camera - aer conditionat, tv, radio, play list extrem de lung, lumini, nivel de luminozitate, tot ce vrei. Ne invartim ca doi copii, studiind tot. Exista si o mini chicineta, frigider si un dulapior cu "goodies", dar alea sunt pe bani. Ies din dormitor si mai vad o usa, pe stanga. Acolo este toaleta, cu obisnuita telecomanda. Nimic interesant aici, ma duc in baie, sa studiez toate cele. Avem cada cu vibro-masaj. Si o alta tona de cosmeticale. Sapunuri, sampoane, geluri de dus, masti de fata, spumant, casca de par, masca de par etc. Totusi, ceva e in neregula aici, si nu stiu ce. Imi pica fisa repede - nu intra nicio raza de lumina de afara. Deschid un geam si vad ca sunt obloane. Peste tot. Sa nu vada cumva cineva ce se intampla aici.
Dragos striga dupa mine, sa mergem in oras, ca se intuneca, asa ca abandonez cercetarile si pornim iar spre Dotonbori
Dotonbori e cum ne-am obisnuit. Plin ochi de oameni. Mancam ceva, Dragos mai face vreo opt sute de poze si ne intoarcem la hotel. Nici tipenie de om. Nici macar receptionera. Ne suim in liftul intunecat si ajungem la etajul nostru. De data asta, becul 206 este aprins fara sa mai palpaie. Mai e luminata o singura camera pe etaj. Se pare ca businessul e mai profitabil ziua.
Dimineata, la ora 9.00, se aude o sonerie. Ne soseste mancarea, livrata de o japoneza iesita pe jumatate prin usita din perete. Mancarea este foarte buna. O savuram, apoi pornim la drum, pentru ca este o zi lunga. Trebuie sa ajungem in Tokio seara, dar, intre timp, sa vizitam si Hiroshima, care este in directia opusa. Noroc cu Shinkansenurile astea :)

Cazarea la Ikutama Love Hotel a fost 96$/noapte, mic dejun la pat inclus. Prin comparatie, la hotelul din Tokyo, unde abia aveam loc sa trecem unul pe langa celalalt, iar Dragos statea pe WC cu usa deschisa, ca nu avea loc altfel, am platit 75$/noapte. Deci, sincer, face toti banii, pentru ca, la suma asta, in Japonia nu gasesti hotel care sa aiba spatii asa generoase.