Un Doi Trei Patru: Laos

duminică, 14 aprilie 2013

Phonsavanh si Razboiul Secret

Am parasit Luang Prabang-ul in plina febra a Festivalului Apei. Phonsavanh-ul este la vreo 200km de vechea capitala, dar drumul este doar pe crestele muntilor, deci iar am facut 6 ore. Doar ca am avut noroc de sofer bun de data asta. Deci fara senzatii tari.

Cum am ajuns in autogara, au sarit niste neni pe noi, cu pliante de hoteluri. Ca ne duc ei acolo, ca uite, acolo e frumos, acolo e ieftin etc. Am luat un microbuz pana la unul dintre hoteluri, apoi am plecat sa cautam altul. A fost foarte suparat soferul, ca nu isi mai primea comision de pe urma noastra.

Ne-am cazat si, evident, ne-am dus sa mancam ceva, ca eram rupti. Apoi am inceput sa cautam oferte de excursii pentru Plain of Jars (Campia Borcanelor, in traducere directa).

Astia sunt organizati in carteluri prin Laos. Nu o sa gasesti mai ieftin la unul decat la altii. Au o limita sub care nu au voie sa coboare, altfel le sar ceilalti in cap. Voiau 150,000kip de persoana, incluzand primele 3 site-uri ale campiei, satul celor care fac linguri din aluminiul colectat de la bombele americanilor si, punctul de maxima atractie, dupa cum ti-l prezinta – resturile unui tanc rusesc!! J Alta posibilitate era sa inchiriem iar o motocicleta si sa facem traseul pe cont propriu.

Toata lumea a auzit de razbiul din Vietnam, dar foarte putini stiu ca, de fapt, o mare parte din acest razboi s-a desfasurat in Laos. Chiar daca Laosul era, oficial, o tara neutra. Acest razboi nu exista. CIA a desfasurat operatiuni aici fara a face acest lucru public. I-au atras pe cei din triburile Hmong de partea lor, i-au antrenat in razboiul de guerilla si i-au folosit impotriva vietnamezilor. Triburile Hmong sunt triburi de luptatori. Nu sunt budhisti, sunt cruzi si le placea sa se bata. Ei au continuat lupta impotriva comunistilor laotieni inca 35 de ani, unii dintre ei abia acum s-au predat sau traiesc ascunsi in jungla. Dar cand Vietnamul a inceput sa isi aduca trupele pe teritoriul Laosului (populatia laotiana ii sprijinea tacit), intre 1964-1973, SUA a desfasurat cel mai mare bombardament din istorie (peste 2 milioane de tone de bombe) asupra zonei estice a tarii. Din toate aceste bombe, aproximativ 30% nu au explodat (UXO = unexploded ordonances), deci, daca nu mergi prin zonele declarate curatate de MAG (Mine Advisory Group), ai sanse mari sa o patesti. O intreaga familie dintr-un sat a murit acum 2 ani astfel.

Se aproximeaza ca, in ritmul actual de curatare, abia in 100 de ani Laosul va fi o tara sigura. In orasul Phonsavanh (sau Xiangkhoang), o gramada de baruri se mandresc cu o intreaga colectie de bombe si proiectile dezamorsate. In unele sate le-au folosit ca piloni pentru case(nu se urca termitele sa le roada casele). In general, bombele sunt din fier/otel, dar mai exista si alte chestii, gen rezervoare de avioane si alte componente, care sunt din aluminiu. Iar acum cativa ani, un strain a trecut printr-un sat si le-a dat locuitorilor ideea de a transforma razboiul in afacere. Le-a aratat cum sa faca linguri din aluminiul colectat in urma razboiului. Make spoons, not war!

In afara de cele 8 site-uri ale Campiei Borcanelor, deschise publicului, mai sunt inca 50, in jungla. Doar ca acelea nu au fost curatate de bombe. Deci nu are nimeni acces la ele. Abia in anul 2004 a fost permis accesul la site 1, la presiunea guvernului si in schimbul a 20.000 $, armata a cedat terenul cu „borcane” pentru a putea fi vizitat. Se pare ca in Laos guvernul nu prea are putere asupra armatei.

Pana la urma, ne-m hotarat la excursia organizata. Cand vezi pe marginea drumului borne care iti indica foarte clar ca nu e cazul sa faci un pas dincolo de ele, parca nu iti vine sa te sui pe o motocicleta. Plus ca nu aveau nicio harta de Doamne ajuta.

Am pornit dimineata. Prima oprire, site-ul 3. Este cel mai mic dintre cele pe care urma sa le vizitam, asa ca ghidul a profitat sa ia un loc si sa ne povesteasca despre teoriile vehiculate despre „borcane” si cate ceva despre razboi.

Plain of Jars a fost descoperita in anii ’30 de catre Madelaine Colani, arheolog francez. Ghidul nu ii stia numele. Ne-a prezentat-o drept „the Madame archeolog from France”. Ei bine, the Madame a gasit atunci vasele deja jefuite, dar in cateva din ele mai erau cateva resturi de oase umane, dinti si unelte din bronz si sticla, ceea ce a facut-o sa traga concluzia ca erau urne funerare, mai ales ca au gasit in apropiere si o pestera in care se faceau incinerari funerare. Dar, din pacate, cica toate cele gasite au disparut fara urma. The Madame a fost jefuita de ele.

O legenda locala spune ca aici traia o rasa de giganti, candva. Iar dupa o mare batalie in care au iesit invingatori, regele lor a poruncit sa fie sculptate aceste vase, pentru a depozita in ele lao-lao (un fel de tuica din orez).

Si domnul ghid, care se trage si el din tribul Hmong, ne-a mai povestit, jumatate de ora, o legenda a tribului, tare incurcata si alambicata. Din cele retinute – un mare viteaz intelept care se ducea zilnic sa studieze, nevasta lui careia nu ii convenea ca asta pleaca mereu i-a ascuns papucii (?!?!), asa ca el nu a putut sa plece, asa ca a intors soarele din drum, sa aiba timp sa isi caute incaltarile. Iar regele, care era foarte rau, si-a dat seama ca asta e puternic, asa ca l-a inchis intr-o pestera unde ii punea pe toti pe care ii considera periculosi. Asa ca nevasta lui se duce si se marita cu regele, apoi ii ucide fiica si il elibereaza pe barbatul ei. Si toti cei puternici din pestera fac oalele astea, ca sa sarbatoreasca. Sper ca are vreo logica J)

Mai sunt vreo cateva teorii, dar nu are rost sa le insiram pe toate. Cert este ca este o experienta deosebita sa te plimbi printre ele si printre craterele lasate de bombe.

Utile:

- camera dubla, cu baie si apa calda - 80,000 kip

- excursie site 1,2, 3, satul lingurarilor si tancul sovietic - 150,000 kip

- inchiriere motocicleta o zi - 70,000 kip

rezervoare suplimentare ale avioanelor USA
unele au fost folosite pentru a face barci din ele

razboi de tesut

satelit in mijlocul pustietatii

cica - uite, avem si noi un angkor ta prohm

un "borcan"

sunt destul de maricele

de la site-ul 2 ai o priveliste minunata

bombe, folosite pentru decor

mortiere si obuze

trebuie sa calci in zona dintre cele doua pietre

site-ul 2

un "borcan" mititel

unele sunt pline de paianjeni maricei

site-ul 2

niste bivoli, la o baie de namol

domnul Phaeng, lingurarul

in matritele alea se toarna aluminiul topit

a facut si Dragos 2 bucati. cand veniti sa ne vizitati, va dam
sa mancati din ele

toarna aluminiul

si gata lingura din bomba

site-ul 3

borcanele aveau si capace

cel mai mare dintre toate

site-ul 1

pestera, folosita de creatorii borcanelor pentru incinerari si de laotieni pentru adapost de bombe

site-ul 1 este cel mai mare

urne funerare sau sticle de laolao?

site-ul 1

si borcanele au suferit de pe urma razboiului

site-ul 1

piata din Phonsavanh

se ia si bebelusul la munca

la fel si copilasii mai mari

comunisti

bombe peste tot

vineri, 12 aprilie 2013

Luang Prabang

Din Vang Vieng pana in Luang Prabang sunt fix 200 km. Cand ne-am luat biletul de autobuz, ne-au zis ca facem 6-7 ore. Am facut 6 ore si jumatate. Ca sa intelegeti – se merge o ora, se sta o ora degeaba, prin parcarea unui restaurant, sperand ca turistii plictisiti vor cumpara ceva, apoi iar o ora, iar o ora pauza si tot asa. Ce pot sa spun – transportul in Laos este o aventura in sine. Nu te plictisesti niciodata J

Am ajuns in Luang Prabang pe la 16, ne-am cazat (cazarea scumpa fata de restul tarii si cam nasoala), apoi ne-am dus la masa, ca eram rupta de foame si, in caz ca nu ma cunoasteti foarte bine, devin agresiva cand sunt infometata :D

Ne-am plimbat apoi prin Piata de noapte, unde Dragos a facut ceva afaceri si a obtinut ceva reduceri, pentru ca eram primii clienti si ne dadeau pret bun, ca sa fie lucky lucky. Si dupa ce luau banii, dadeau cu ei peste marfa, sa le aduca noroc J

A doua zi voiam sa bifam musai elefantii. Ne-am trezit dis de dimineata (nu e stilul meu, dar, cum astia se trezesc la 6 si fac o galagie monstru, ce sa fac...)

Ne-a luat un sofer de tuk tuk direct din curte – unde mergem si ce facem. Am inceput negocierile pentru cascada Tad Sae si satul elefantilor, cand au aparut 2 englezoaice. Ele voiau sa mearga la cascada Kuang Si. Voiam si noi, asa ca am lasat elefantii pentru mai tarziu si am mers toti 4 la cascada (evident, dupa o alta negociere la sange, facuta de seful cel mare).

Am facut cam o ora pana la cascada. V-am spus ca este Anul Nou laotian, nu? Ei bine, asta inseamna Festivalul Apei. Adica fiecare pusti din Luang Prabang o sa incerce sa iti toarne o galeata de apa in cap. Stau pe marginea drumului, cu galetile de apa pregatite si arunca in masini. Daca esti intr-o masina normala, scapi ieftin. Ridici geamul si gata. Dar cand esti in tuk tuk...sa vezi distractie. Noroc ca e cald afara si te usuci repede. Totul este sa iti protejezi aparatul foto.

Dupa cateva dusuri de astea, care cica aduc noroc pentru noul an, am ajuns la Kuang Si. Este ca un parc, frumos amenajat. Iar un raulet formeaza o serie de cascade spectaculoase, in mai multe trepte. Iar in terasele de jos poti sa faci si baie sau sa stai sa te ciugule de picioare, gratis, pestisorii pentru care cambodgienii cereau o caruta de bani. Exista acolo si un adapost pentru niste ursi salvati de la braconieri. Chinezii le folosesc diverse organe (mai ales bila) pentru leacuri de-ale lor, asa ca au fost braconati in draci.

Am ajuns inapoi in oras pe la 14. Am zis sa rezolvam si elefantii totusi, pentru ca pe 13 trebuie sa intram in Vietnam si nu prea avem timp de pierdut. Mosul nostru a zis ca avem timp, asa ca am pornit iar la drum.

Am ajuns acolo, am lasat o caruta de bani la bilete, apoi ne-au trimis sa vedem cascada, cica. Pai ce cascada? Era un fir de apa amarat. Cascada este doar in sezonul ploios. Am facut cale intoarsa si ne-am pus la coada pentru plimbare. Am asteptat ceva pana ne-a venit randul. Am cumparat cate un manunchi de banane, pentru „animalute”, apoi ne-am suit in turnuletul din care te cocoti direct pe elefant.

Au inceput sa apara agale, leganandu-se. Am crezut ca or sa ne suie pe amandoi pe un elefant, dar pe caucazieni ii baga cate unul, probabil ne considera prea grei, habar nu am.

Eu am nimerit o doamna, Nuam pe numele ei. Dragos s-a cocotat pe Mun, un dracusor de elefant, smecher pana la luna si inapoi. I-au mirosit lui bananutele, asa ca facea un pas, apoi se oprea si isi cerea banana. Apoi inca un pas, alta banana, pana i le-a terminat pe toate. L-a controlat bine cu trompa si, cand a vazut ca nu mai are, a pornit la cersit de pe la altii.

Sa te plimbi pe un elefant este ca si cum ai merge cu barca pe mare. Si cand ii vine cheful sa mai rontaie ceva de pe jos sau de pe sus, marea devine brusc agitata. Dar este o experienta care nu trebuie ratata, daca aveti ocazia. Sunt niste animale atat de inteligente si de frumoase! Si smechere, dupa cum va spuneam J

A doua zi dimineata, inainte sa plecam spre Phonsavanh, Dragos s-a dus sa pozeze calugarii care ies la cerseala zilnic. Se insira frumos si o pornesc pe strazi, sa primeasca mancare de la oameni.

Din pacate, nu am apucat sa stam mai mult in Luang Prabang. Orasul este patrimoniu UNESCO. Este fosta capitala a Laosului, un loc plin de temple vechi, palate regale si cladiri coloniale. Ar fi meritat sa ii alocam macar vreo 4 zile, dar asta este, din pacate.

Utile:

- camera dubla, cu baie proprie si apa calda (cand avea destula presiune sa urce la etaj) –

90,000kip (1$ - 8,000kip)

- intrare la Tad Sae + 30 min plimbare pe elefant – 135,000kip

- tuk tuk pana la Tad Sae – 120,000 kip

- tuk tuk pana la Kuang Si – 160,000 kip, dar am fost 4, deci pt noi doar 80.000kip

Si pentru ca maine o sa fim pe drum, vrem sa ii uram de pe acum frumoasei domnisoare Ruxi – Buxi, cu ocazia implinirii venerabilei varste de 2 ani, La multi ani!!! Fericire, sanatate, noroc si tot binele din lume. Si ii rugam pe mami si tati sa o pupe de 100 de ori din partea noastra.

Si il pupam si pe domnul Mickey, care a implinit azi 4 lunite frumoase. La multi ani si tie, pui mic.