Din Thakek ne-am luat bilete de autobuz pentru
capitala Laos-ului, Vientiane. Am vrut (din nou), la VIP Sleeper, ca sa dormim
si noi ca oamenii, dar autocarul se forma din Pakse si deja nu mai aveau niciun
pat liber. Asa ca ne-am luat (din nou), la local bus, dar cu aer conditionat.
La ora 23 pleca din Thakek, cica la ora 5 ajunge in capitala. Am calculat noi
ca asta ar insemna ca ajunge, de fapt, pe la 8.
La ora 22.10 ne prezentam in autogara. Apare
un mititel agitat, ne intreba – Vientiane? Noi zicem ca da, dar la autobuzul de
ora 23, el cica, da, asta e si ne impinge spre o aratare cum nu am mai vazut
decat in filmele alea de la Bollywood. Abia se tinea pe roti, fara geamuri,
plin ochi de oameni, gaini, saci de orez si Dumnezeu mai stie ce. Dragos incepe
sa protesteze vehement, ca nu e asta al nostru, ala ne cere sa ii aratam
biletele, mi le ia din mana, rupe jumatatea care ramane la sofer, de obicei si
incepe sa ne inghesuie iar spre autobuz.
Cum nu aveam nici cea mai mica intentie de a
ma sui in ala, reusesc sa ii ciordesc capetele rupte, intr-un moment de
neatentie, apoi ma duc la cel care ne vanduse mai devreme biletele si care
intelegea ceva engleza si ii zic ca noi nu ne suim in aratarea aia. Ma priveste
uimit, cu ochi umezi, de vitel si imi zice da, biletul este pentru ora 23, dar
vreti sa asteptati pana atunci? Asta pleaca acum.
Asa ca ne-am instalat pe o banca si am
rezistat cu eroism tuturor incercarilor de a fi suiti in diverse alte mijloace
de transport. Deja radeam ca fraierii, singuri, in timp ce astia se uitau
siderati la noi. Cireasa de pe tort a fost o alta rabla, vopsita albastru, care
avea si vreo 3 geamuri, iar pe parbriz, cu verde fosforescent, era
inscriptionat mare si impunator VIP. Mai frate, si micutii nu intelegeau de ce refuzam
asa oferte.
Intr-un final apoteotic, la 22.40 a aparut si
autobuzul nostru. Nimic spectaculos, dar avea AC si nu putea chiar atat de
tare. Pana la urma am avut noroc, ca a avut fiecare bancheta lui si am dormit
ceva. Si culmea, la ora 5.00 eram in Vientianne. Si la 10 minute dupa ce am
ajuns noi, a aparut si autobuzul numarul 1. Peste inca vreo 10 minute, plin de
saci de orez, ta na na na – VIP-ul!! Le-am ranjit frumos in nas celor care
incercasera sa ne inghesuie in ele. Radeau si ei, ce sa faca.
Cum am coborat, ne-a agatat un nene cu un tuk
tuk mare (de fapt, o camioneta mica, cu remorca, iar in remorca, bancute).
Negociem, batem palma, ne suim (noi si inca 2) si plecam. Bun, se misca repede.
Da’ de unde... venise un alt autocar si asta baga viteza, isteric, prin
autogara, sa ajunga el primul la noii sositi. Ne-a invartit vreo jumatate de
ora, pana a umplut masina. Abia apoi a plecat.
Am gasit un hotel care ne-a cazat la ora 6.30,
am dormit vreo 3 ore, apoi am pornit la bantuit orasul, pana la ora 13, cand
cele 43 de grade de afara ne-au bagat iar in casa. Am mai tras un somnic, iar
la 16 am iesit iar.
Am vazut cand ies copiii de la scoala si
oamenii de la birouri. Uniforma fetelor contine fusta traditional laotiana si o
camasa. La fel si uniformele doamnelor care lucreaza in birouri. Fusta
traditionala este musai. Si arata dragut. De obicei isi asorteaza motivele de
pe margine la culoarea tricoului.
Vientiane este un oras dragut, relaxat,
linistit, unde ai sanse mari sa te intelegi si cu chelnerul si cu vanzatorul de
pe strada, pentru ca toti rup un pic de engleza. Nu ai mare lucru de vazut, motiv
pentru care plecam spre Vang Vieng.
Singura chestie nasoala o reprezinta penele de
curent. Cand ti-e lumea mai draga, zbang! Cade curentul in cate un cartier
intreg. Am avut si placerea asta, aseara.
Si acum, despre Laos si mancare. Un post care
ar putea ocupa zeci de pagini, pentru ca oamenii astia sunt o sursa
inepuizabila de idei.
Mananca orice carne – pui, porc, vaca, oaie,
broaste, soparle, serpi, caini, cam tot misca pe aici. Gatite in zeci de
feluri.
Filosofia lor de viata este sa profiti de ce
iti daruiesc zeii. Ti-a iesit in cale un serpisor? Semn clar, trebuie mancat!
Pleaca la camp sa munceasca. Isi iau si un
cosulet cu ei, ca nu stii ce gasesti.
In turul de 4 zile pe motocicleta am oprit, in
prima noapte, la Sabaidee Guesthouse&Restaurant. Arata bine, aveau si un
ditai jeep-anul in curte, deci nu erau niste muritori de foame. Ce credeti ca
faceau toti, noaptea? Se agitau isterici, cu niste lanterne in mana. Dragos s-a
dus repede sa vada despre ce e vorba, ba i-a si ajutat un pic. Oamenii culegeau
niste carabusi maricei, pe care i-au fript mai tarziu si i-au savurat in
familie. Fie vorba intre noi, Musiu Curelea a fost cam dezamagit ca el nu a fost
invitat la ospat, ca cica le-a livrat si el cativa carabusi destul de
suculenti.
In lungul nostru drum din Pakse spre Thakek am
oprit in diverse autogari. Cum frana autobuzul, cum navaleau femeile sa ne
vanda ceva. Pui fripti (noi le zicem calcati cu masina, ca sunt ambele pulpe si
spinarea, aplatizate), oua trase in frigaruie si multe alte minuni. Mai tarziu
ne-am prins ca ouale nu erau fierte, ci coapte, cu pui aproape de eclozare in
ele. Suna apetisant, nu?
Intr-un hotel era sa calcam pe doi gandacioi cat
China. Nu exagerez, aratau exact ca aia de bucatarie din Romania, doar ca aveau
cam 5cm. Cei de la receptie au sarit ca fripti – sa ii omoare, credeam noi. De
fapt, le era frica sa nu calcam pe cina lor. Se servesc prajiti bine, cu ceva
orez langa.
Greierasii sunt iar o mare delicatesa. Dragos
nu i-a incercat inca, dar zice ca sunt pe lista. Un schimb, tot intr-o
autogara, i-au dat niste babe sa guste niste chestii care, zice el, l-au
inspirat a fi seminte. Erau larve de fluturi. Si cica aveau si gust nasol. Ce
sa ii fac daca baga tot ce gaseste in gura??
Soparlele sunt deja la ordinea zilei. Cica
fripte sunt cele mai bune.
Una din pesterile cu care se mandresc ei cel
mai mult este pestera lui Budha - in care au
fost gasite o suta si ceva de statui ale lui Budha. Dar cum credeti ca au ajuns
sa dea de ea? Un anume Mister X, cauta si el niste lilieci sa ii pape si i-a
vazut intrand acolo. Cica liliecii sunt o delicatesa speciala.
V-am mai povestit de Mister Ving – seful de la
plantatia de cafea. Ne prezenta copacii si statea sprijinit de unul. O furnica
de aia mare, rosie si grasa, se suie pe tricoul lui, apoi pe gatul lui. Maaare
greseala. In secunda doi a prins-o, s-a uitat la ea, apoi a bagat-o in gura,
satisfacut. Cica daca vrem, la piata gasim oua de furnica. Foarte bune.
Cam asa isi duc laotienii viata. Incercand sa
munceasca putin, cat mai putin, si profitand de orice le scoate natura in cale,
de la un vierme la o cobra. Trebuie sa spunem ca ii ajuta si natura, Laos are
80% din teritoriu ocupat cu paduri, lucru foarte bun. Sa vedem cat timp mai pot
sa mentina aceasta suprafata, ca cica au
intrat chinezii pe piata lemnului si or sa inceapa sa taie la greu. Sa ii vad atunci de unde soparle crocante...
Noi am mancat cam peste tot - de la tarabe vai de mama lor, pana la restaurante si, pana acum, nu am avut nicio problema stomacala sau de alta natura. Iar cea mai buna mancare este pe strada, pentru ca "patronul" isi da toata silinta :)
 |
| un templu din Vientiane |
 |
| ofrande pentru Budha |
 |
| deci la templul asta nu se fumeaza, da?? |
 |
| Vinetiane |
 |
| Palatul prezidential |
 |
| pazitorul portii |
 |
| Stupa din Vientiane |
 |
| Pha That Luang - mandria orasului |
 |
| Arcul de triumf |
 |
| si din partea celalata |
 |
| Pha That Luang |
 |
| Dragos, ca templul nu se vede |
 |
| apus de soare in Vientiane (era ora 18) |
 |
| incepem cu mancarea - gogosele de orez, prajite |
 |
| carnaciori - Dragos zice ca nu sunt buni |
 |
| pasarele prajite. nu am reusit sa intelegem ce specie |
 |
| un gandac crocant sau o pasarica bine facuta? |
 |
| nu va uitati inainte de masa. va dati seama cat de mari sunt gandacii, da? | |
|
 |
| greieri, gandacei, ce mai...tot meniul |
 |
| nu isi pun masti ca sa protejeze mancare, ci ca sa nu se bronzeze :D |
 |
| vanzatoare ambulanta |
 |
| asediul autobuzului |
 |
| asteptand urmatorul autobuz |
 |
| colectorul de taxe |
 |
| n-am vandut nimic, mama lor de falangi |
 |
| "semintele" lui Dragos. Adica larvele de fluturi |
 |
| niste broscute suculente, viitoare gratare |
 |
| urcand marfa pe autobuz |
