Un Doi Trei Patru

luni, 8 aprilie 2013

Vientiane. Laos si mancarea

Din Thakek ne-am luat bilete de autobuz pentru capitala Laos-ului, Vientiane. Am vrut (din nou), la VIP Sleeper, ca sa dormim si noi ca oamenii, dar autocarul se forma din Pakse si deja nu mai aveau niciun pat liber. Asa ca ne-am luat (din nou), la local bus, dar cu aer conditionat. La ora 23 pleca din Thakek, cica la ora 5 ajunge in capitala. Am calculat noi ca asta ar insemna ca ajunge, de fapt, pe la 8.

La ora 22.10 ne prezentam in autogara. Apare un mititel agitat, ne intreba – Vientiane? Noi zicem ca da, dar la autobuzul de ora 23, el cica, da, asta e si ne impinge spre o aratare cum nu am mai vazut decat in filmele alea de la Bollywood. Abia se tinea pe roti, fara geamuri, plin ochi de oameni, gaini, saci de orez si Dumnezeu mai stie ce. Dragos incepe sa protesteze vehement, ca nu e asta al nostru, ala ne cere sa ii aratam biletele, mi le ia din mana, rupe jumatatea care ramane la sofer, de obicei si incepe sa ne inghesuie iar spre autobuz.

Cum nu aveam nici cea mai mica intentie de a ma sui in ala, reusesc sa ii ciordesc capetele rupte, intr-un moment de neatentie, apoi ma duc la cel care ne vanduse mai devreme biletele si care intelegea ceva engleza si ii zic ca noi nu ne suim in aratarea aia. Ma priveste uimit, cu ochi umezi, de vitel si imi zice da, biletul este pentru ora 23, dar vreti sa asteptati pana atunci? Asta pleaca acum.

Asa ca ne-am instalat pe o banca si am rezistat cu eroism tuturor incercarilor de a fi suiti in diverse alte mijloace de transport. Deja radeam ca fraierii, singuri, in timp ce astia se uitau siderati la noi. Cireasa de pe tort a fost o alta rabla, vopsita albastru, care avea si vreo 3 geamuri, iar pe parbriz, cu verde fosforescent, era inscriptionat mare si impunator VIP. Mai frate, si micutii nu intelegeau de ce refuzam asa oferte.

Intr-un final apoteotic, la 22.40 a aparut si autobuzul nostru. Nimic spectaculos, dar avea AC si nu putea chiar atat de tare. Pana la urma am avut noroc, ca a avut fiecare bancheta lui si am dormit ceva. Si culmea, la ora 5.00 eram in Vientianne. Si la 10 minute dupa ce am ajuns noi, a aparut si autobuzul numarul 1. Peste inca vreo 10 minute, plin de saci de orez, ta na na na – VIP-ul!! Le-am ranjit frumos in nas celor care incercasera sa ne inghesuie in ele. Radeau si ei, ce sa faca.

Cum am coborat, ne-a agatat un nene cu un tuk tuk mare (de fapt, o camioneta mica, cu remorca, iar in remorca, bancute). Negociem, batem palma, ne suim (noi si inca 2) si plecam. Bun, se misca repede. Da’ de unde... venise un alt autocar si asta baga viteza, isteric, prin autogara, sa ajunga el primul la noii sositi. Ne-a invartit vreo jumatate de ora, pana a umplut masina. Abia apoi a plecat.

Am gasit un hotel care ne-a cazat la ora 6.30, am dormit vreo 3 ore, apoi am pornit la bantuit orasul, pana la ora 13, cand cele 43 de grade de afara ne-au bagat iar in casa. Am mai tras un somnic, iar la 16 am iesit iar.

Am vazut cand ies copiii de la scoala si oamenii de la birouri. Uniforma fetelor contine fusta traditional laotiana si o camasa. La fel si uniformele doamnelor care lucreaza in birouri. Fusta traditionala este musai. Si arata dragut. De obicei isi asorteaza motivele de pe margine la culoarea tricoului.

Vientiane este un oras dragut, relaxat, linistit, unde ai sanse mari sa te intelegi si cu chelnerul si cu vanzatorul de pe strada, pentru ca toti rup un pic de engleza. Nu ai mare lucru de vazut, motiv pentru care plecam spre Vang Vieng.

Singura chestie nasoala o reprezinta penele de curent. Cand ti-e lumea mai draga, zbang! Cade curentul in cate un cartier intreg. Am avut si placerea asta, aseara.

Si acum, despre Laos si mancare. Un post care ar putea ocupa zeci de pagini, pentru ca oamenii astia sunt o sursa inepuizabila de idei.

Mananca orice carne – pui, porc, vaca, oaie, broaste, soparle, serpi, caini, cam tot misca pe aici. Gatite in zeci de feluri.

Filosofia lor de viata este sa profiti de ce iti daruiesc zeii. Ti-a iesit in cale un serpisor? Semn clar, trebuie mancat!

Pleaca la camp sa munceasca. Isi iau si un cosulet cu ei, ca nu stii ce gasesti.

In turul de 4 zile pe motocicleta am oprit, in prima noapte, la Sabaidee Guesthouse&Restaurant. Arata bine, aveau si un ditai jeep-anul in curte, deci nu erau niste muritori de foame. Ce credeti ca faceau toti, noaptea? Se agitau isterici, cu niste lanterne in mana. Dragos s-a dus repede sa vada despre ce e vorba, ba i-a si ajutat un pic. Oamenii culegeau niste carabusi maricei, pe care i-au fript mai tarziu si i-au savurat in familie. Fie vorba intre noi, Musiu Curelea a fost cam dezamagit ca el nu a fost invitat la ospat, ca cica le-a livrat si el cativa carabusi destul de suculenti.

In lungul nostru drum din Pakse spre Thakek am oprit in diverse autogari. Cum frana autobuzul, cum navaleau femeile sa ne vanda ceva. Pui fripti (noi le zicem calcati cu masina, ca sunt ambele pulpe si spinarea, aplatizate), oua trase in frigaruie si multe alte minuni. Mai tarziu ne-am prins ca ouale nu erau fierte, ci coapte, cu pui aproape de eclozare in ele. Suna apetisant, nu?

Intr-un hotel era sa calcam pe doi gandacioi cat China. Nu exagerez, aratau exact ca aia de bucatarie din Romania, doar ca aveau cam 5cm. Cei de la receptie au sarit ca fripti – sa ii omoare, credeam noi. De fapt, le era frica sa nu calcam pe cina lor. Se servesc prajiti bine, cu ceva orez langa.

Greierasii sunt iar o mare delicatesa. Dragos nu i-a incercat inca, dar zice ca sunt pe lista. Un schimb, tot intr-o autogara, i-au dat niste babe sa guste niste chestii care, zice el, l-au inspirat a fi seminte. Erau larve de fluturi. Si cica aveau si gust nasol. Ce sa ii fac daca baga tot ce gaseste in gura??

Soparlele sunt deja la ordinea zilei. Cica fripte sunt cele mai bune.

Una din pesterile cu care se mandresc ei cel mai mult este pestera lui Budha - in care au fost gasite o suta si ceva de statui ale lui Budha. Dar cum credeti ca au ajuns sa dea de ea? Un anume Mister X, cauta si el niste lilieci sa ii pape si i-a vazut intrand acolo. Cica liliecii sunt o delicatesa speciala.

V-am mai povestit de Mister Ving – seful de la plantatia de cafea. Ne prezenta copacii si statea sprijinit de unul. O furnica de aia mare, rosie si grasa, se suie pe tricoul lui, apoi pe gatul lui. Maaare greseala. In secunda doi a prins-o, s-a uitat la ea, apoi a bagat-o in gura, satisfacut. Cica daca vrem, la piata gasim oua de furnica. Foarte bune.

Cam asa isi duc laotienii viata. Incercand sa munceasca putin, cat mai putin, si profitand de orice le scoate natura in cale, de la un vierme la o cobra. Trebuie sa spunem ca ii ajuta si natura, Laos are 80% din teritoriu ocupat cu paduri, lucru foarte bun. Sa vedem cat timp mai pot sa mentina aceasta suprafata, ca cica au intrat chinezii pe piata lemnului si or sa inceapa sa taie la greu. Sa ii vad atunci de unde soparle crocante...
Noi am mancat cam peste tot - de la tarabe vai de mama lor, pana la restaurante si, pana acum, nu am avut nicio problema stomacala sau de alta natura. Iar cea mai buna mancare este pe strada, pentru ca "patronul" isi da toata silinta :)

un templu din Vientiane

ofrande pentru Budha

deci la templul asta nu se fumeaza, da??

Vinetiane

Palatul prezidential

pazitorul portii

Stupa din Vientiane

Pha That Luang - mandria orasului

Arcul de triumf

si din partea celalata

Pha That Luang

Dragos, ca templul nu se vede

apus de soare in Vientiane (era ora 18)

incepem cu mancarea - gogosele de orez, prajite

carnaciori - Dragos zice ca nu sunt buni

pasarele prajite. nu am reusit sa intelegem ce specie

un gandac crocant sau o pasarica bine facuta?


nu va uitati inainte de masa. va dati seama cat de mari sunt gandacii, da?

greieri, gandacei, ce mai...tot meniul

nu isi pun masti ca sa protejeze mancare, ci ca sa nu se bronzeze :D

vanzatoare ambulanta

asediul autobuzului

asteptand urmatorul autobuz

colectorul de taxe

n-am vandut nimic, mama lor de falangi

"semintele" lui Dragos. Adica larvele de fluturi

niste broscute suculente, viitoare gratare

urcand marfa pe autobuz

joi, 4 aprilie 2013

Thakek si 600km pe motocicleta

Cand am cumparat biletul de autobuz din Pakse spre Thakek, ni s-a spus ca o sa faca 6-7 ore. Dar, cum timpul se masoara altfel in Laos, am facut 12 ore. 6 ore in autobuzul local, ala fara aer conditionat, apoi ne-au mutat tot in unul local, dar cu ac, de data asta. Iar din astea 12 ore, cam 4 – 4 si ceva am stat. Prin diverse autogari. Asteptand diverse colete. Unele inca miscau – ceva broscute, cine stie.

In fine, am ajuns (iar) pe bezna, in Thakek, ne-am cazat la un hostel mult laudat pe Lonely Planet, dar care s-a dovedit a fi un mare fas. Apropo, Lonely Planet-ul South Asia on a Shoestrig este varza pe bucata de Laos. Varza cu v mare. Ii laudau de zor pe astia – cat de documentati sunt, cate informatii iti ofera pentru marele „Loop” etc etc. Cand colo, abia daca o rupeau pe engleza, iar singurul care iti oferea ceva informatii era Mister Ku, care nu voia decat sa iti inchirieze el niste motociclete.

A doua zi am pornit sa vedem un pic orasul si sa mai studiem ofertele de motociclete. Mr Ku cerea 100.000kip/zi pentru ale lui. In oras am gasit cu 80.000. Cand sa ne intoarcem, dam peste Mad Monkey, centrul de inchirieri moto al unui neamt. Avea niste Honda Zoomer, complet automata si cu putere si mai mare decat amarata noastra din Pakse. Dar voia 28$/zi, 25$/zi daca o luai pe 4 zile. Adica dublu decat mr Ku. Plecam, apoi Dragosescu se gandeste ca nu mai trebuie sa schimbe vitezele, deci nu imi mai sparge dintii la fiecare plecare = mai putini bani cheltuiti la dentist cand ne intoarcem. Hai sa faca o proba. Neamtul isi lauda marfa. Este singurul din Thakek care are asa ceva, restul nici macar nu sunt Honda, le lipesc astia abtibilduri, sunt unele chinezesti, care costa 700$ noi noute.

Dragos face o tura de proba, se intoarce stralucind de placere, deci batem palma. Pentru 4 zile si jumatate (112$) suntem posesorii unei Honda Zoomer full automatic. Si cu o sa muuult mai confortabila. Fundul meu se declara multumit.

Asa ca plecam pana la Laguna Albastra, sa ii facem safteaua. 32km pe sosea si inca 22km pe dirt road. Pisicuta merge ca unsa. Fara schimbari de viteza datatoare de dureri de cap si de dinti.

Desi suntem in plin sezon uscat, ajungem la Laguna la fix, pentru ca incepe sa ploua. Nu mult, vreo 15 minute, dar, daca ne prindea in camp, nu era prea placut. Laguna este frumoasa. Apa are culoarea pietrei vinete, cu care se stropesc viile, daca stiti cum arata. Si e de o claritate incredibila. Dragos se baga la o baie, dar apa este atat de adanca incat prefer sa o admir de pe mal. Daca nu ating fundul cu picioarele, nu e de mine, clar.

Intram in vorba cu niste australieni – Marina si Luke. Si-au depozitat tot ce aveau si au inchiriat casa. Au de gand sa stea prin lume 2 ani si sunt plecati din decembrie. 3 luni in Thailanda si una in Laos. Or sa ajunga si in Romania anul viitor, prin vara, probabil.

Luni dimineata ne-am lasat bagajoaiele mari la hostel, am inghesuit strictul necesar pentru 4 zile in rucsacelul meu si am plecat la drum. Marele „loop” are aproximativ 400km, fara a pune la socoteala iesirile in lateral spre diverse obictive (de ex, spre Tham Pa Chan ai 28km dus, 28km intors, sau spre Tham Konglor – 41km cu 41km). Toti iti recomanda sa il faci in patru zile. Asa l-am facut si noi.

In prima zi am incercat sa dam de pestera Tham Pa Chan. Frumos semnalizata pe marginea soselei, apoi inca o data, peste vreo 10km, apoi pauza. Drumul, varza. Numai dirt road, plin de balti si namol, ca am ajuns fix in urma ploii. Intrebam in stanga si in dreapta, obtinem cu greu ceva indicatii. Dupa o ora si ceva, ajungem la manastirea care este pe langa pestera. Inchisa, nimeni pe care sa il intrebam incotro. Dupa ce ne invartim inca un pic, iar Dragos are adidasii fleasca de la atatea incercari de a mentine in picioare motocicleta prin balti si namol, renuntam. Conform legilor lui Murphy, probabil ca pestera era sub nasul nostru, dar na...noi nu am gasit-o. In schimb, am avut parte de un drum fenomenal, prin mijlocul junglei, cu fluturi cat palma de mari incercand sa se aseze pe noi, cu tipete de maimute si pasari.

Ne-am intors in drumul mare, am mai oprit la Tha Fa Lang, un lac verzui, dragutel, dar care nu sufera comparatie cu Laguna Albastra si la pestera Tham Aen. Se facuse tarzior, asa ca am pornit intins la drum, sa ajungem la Guesthouse-ul unde aveam sa innoptam.

O bucata buna se sosea, apoi, surpriza...drum de macadam (pietruit) si cu portiuni de argila batatorita, unde mai prindeam viteza un pic. A fost vai de fundul meu. Am ajuns cu el arsice la Sabaidee Guesthouse, pe malul lacului de acumulare Nam Theun. Am mancat, apoi, la 9, am picat rupti. Nu ne-am pus ceasul, dar pe la 7 si un pic au inceput astia sa ghiluiasca (detaliul tehnic ii apartine lui Dragos) niste scanduri, asa ca, vrei nu vrei, bea Grigore aghiasma. Mai erau niste francezi cu noi, dar aia s-au trezit la 5, pe la 6 ii auzisem plecand. Nu ne-am grabit, am mancat, am mai facut niste poze, apoi am plecat pe acelasi drum neasfaltat, spre Laksao. Dupa o ora de mers dam de francezi. Drumul blocat de un copac pus transversal. Laotienii isi fac autostrada prin munti si jungla, iar noi am nimerit fix cand lucrau la bucata aia. Francezii erau acolo de pe la 7 si ceva, era deja 10, dar cica nu mai aveau mult. Am asteptat o ora si 40 de minute, pe ceas. 4 francezi, 2 romani si vreo 15 laotieni. Care, cum se poarta pe aici, se uitau la noi ca la cine stie ce specie necunoscuta, apoi incepeau sa vorbeasca „bla bla bla falang (falang spun ei albilor) bla bla falang hi hi hi hi hi, falang bla bla ha ha ha”. Mor de ras cand se uita la noi. Nu am stiut niciodata ca pot fi asa de amuzanta fara sa scot macar un cuvant.

Am ajuns in Lakse, intr-un final. De aici aveam sosea si inca vreo 56 de kilometri pana unde urmam sa innoptam. Mai cu pauze, mai cu viteza, am ajuns. Nu vreti sa stiti cum aratam. Drumul e plin de praf rosiatic, care iti intra prin toate partile. Cand faci dus, zici ca iti speli ranile de sange, asa arata apa.

In cea de-a treia zi am ajuns la tinta noastra principala - Pestera Konglor. De fapt, un rau subteran a sapat pe sub munte, aproximativ 8km. Am luat o canoe, cu 2 mititei. Unul manevreaza motorul, celalat sta in fata si ghideaza. Iar noi, noi suntem Mister si Madame :D. Avem parte de o tona de indicatii, pentru ca apa e foarte mica pe alocuri, si barca atinge fundul – Mister, up! Madam stay. Sau amandoi up. Sau eu sa tin tot, Mister Dragos sa ii ajute sa care barca.

In pestera, foarte putine stalactite, stalagmite sau coloane. Doar intr-o zona, unde ne dau jos din barca si ne plimbam pe uscat. Francezii din nu stiu ce regiune a Alpilor i-au ajutat sa lumineze zona. Apoi, iar in barca. In rest, intuneric bezna, strabatut doar de lanternele noastre (momentul sponsorului de lanterne – multumim, tataaaa). Am trecut prin sali imense, unele de 40 m inaltime, cu grote mai mici sau mai mari in lateral. Apa era limpede si rece, dar nu am vazut nimic in ea. Ne-au dus pana in partea cealalta a muntelui. Am facut o pauza de vreo 20 de minute – Mister, stam 10 minute aici, da?. Noi am fost inapoi in 10, ei in 20, ca s-au dus sa se racoreasca si ei cu o bere, ceva.

Un lucru e clar, pestera a meritat efortul de a veni pana aici.

Si pentru ca era inca devreme, nu stiam ce sa facem – sa ne intoarcem de unde am plecat aseara sau sa ramanem in satul de aici. Am zis sa ajutam si economia locala, asa ca ne-am cazat la un Guesthouse si am bagat somn la greu, sa ne refacem J.

Acum am ajuns inapoi in Thakek, am predat motocicleta domnului Mad Monkey, Dragos a savurat un peste fript, pe malul Mekongului, si asteptam sa se faca ora 22, sa plecam spre Vientiane.

Utile:

- inchiriere moto chinezeasca - 80,000kip/zi (1$=8000kip)

- inchiriere HOnda Zoomer - 200.000kip/zi

- cazare la diverse guesthouse-uri - intre 50,000 - 90,000kip/noapte - camera dubla, cu baie proprie

- o masa pentru 2 persoane - cca 60.000kip cu o apa si o cola pe langa mancare (apa e a mea, cola a lui dragos, da??)

Ne cerem scuze, pozele sunt cam amestecate, dar merge al naibii de greu netul, nu mai stam sa le aranjam