Un Doi Trei Patru

luni, 8 august 2016

Love Hotel

Dupa cum spuneam, nu puteam sa ajungem in Japonia si sa nu incercam un love hotel.
Istoria acestui tip de cazare (sa ii zicem asa) dateaza inca din epoca Edo - doar ca pe atunci ii spuneau Camera de ceai (Chaya) - si se afla in diverse hanuri sau in casele de servit ceaiul. Camerele erau inchiriate de indragostiti sau de prostituate.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, termenul de Chaya a fost schimbat in altul (Tsurekomi Inn) care ar putea fi tradus prin ceva de genul "camera in care aduci pe cineva", iar locatia s-a mutat in casele celor care aveau o camera - doua in plus. Afacerea a inflorit dupa 1958, cand prostitutia a fost declarata ilegala si toata distractia a trebuit sa fie facuta pe ascuns.
In anii '60, casele japonezilor erau mici, cu o singura zona de dormit pentru toata familia, ceea ce facea ca activitatile nocturne ale parintilor sa fie extrem de limitate. Asa ca oamenii s-au reorientat spre Tsurekomi Inn, ridincand numarul acestora, in 1961, la peste 2700 doar in zona centrala a Tokyo-ului.
Termenul de love hotel a fost dat de hotelul cu acelasi nume deschis in Osaka, in 1968. Primul love hotel construit sub forma unui castel european in 1973 a adus proprietarului o medie de 40 de milioane de yeni pe luna.
In 1984 s-a dat legea care reglementeaza afacerile care afecteaza bunele moravuri, lege care a plasat love hotelurile sub jurisdictia directa a politiei. Asa ca, brusc, semnele opulente care semnalizau stabilimentele au disparut, totul a devenit mai discret, iar marketingul a inceput sa se focalizeze pe femei, pentru ca s-a descoperit ca ele sunt cele care aleg hotelul (pe al nostru l-a ales Dragos, deci nu a fost bun studiul).
Mai nou, denumirea love hotelurilor include termeni precum "romance hotel", "boutique hotel", "amusement hotel" sau "leisure hotel".
Gata cu introducerea, sa trecem la povestea noastra. Aveam rezervare la Ikutama Love Hotel - l-am gasit pe Booking. Ne-am luat rucsacii in spinare, de la hotelul capsule, si am pornit, pe jos "e aproape, Cristi, uite cat de aproape este!"
Era aproape, pe Google Maps. In realitate, mi-au cam iesit ochisorii din cap, dar, intr-un final apoteotic, ajungem unde ar trebui sa fie hotelul. Gasim si semnul, hotelul este alb tot, cu o intrare tare ciudata. Te baga pe un hol care te duce pe alt hol de unde intri intr-un hol in care e bezna. Doar o luminita mov-rozalie te impiedica sa te impiedici, daca pot spune asa. Bajbaim nitel, gasim unde ar trebui sa fie receptia - un ghiseu mic, intunecat si ala, in care apare, intr-un final o tanti. Spunem ca avem rezervare si scoate, importanta, lista - suntem singuri pe ea. Cine naiba isi mai face rezervare pe Booking la un love hotel?
Ne intreaba la ce ora vrem maine dimineata micul dejun, care ne va fi servit in camera, apoi ne pune sa ne alegem meniul, ne da cheia si ne ureaza sedere placuta. Fara acte, fara nimic. In hol, vreo 4 lifturi. Urcam intr-unul. Lumina difuza, muzica in surdina, covoras roz pe jos. Coboram si vedem imediat care este camera noastra - becul cu numarul 206 flicare, ca sa o gasim usor, sa nu incercam alta usa si sa ii provocam vreun infarct vreunui amarat care isi inseala nevasta.
Si deschidem usa... ne intampina o melodie romantica. Avem cam un metru de hol ingust, pe stanga lui se vede o usita - pe aici or sa ne livreze micul dejun. Dam intr-un hol mai mare - aici ne asteapta papucii, semn ca trebuie sa ne descaltam, in stanga este o chiuveta cat casa, pe marginea careia sunt o tona de produse cosmetice, in fata este o usa - o deschidem si gasim o baie maricica, dar abandonam cercetarile pe mai tarziu. Cotim la dreapta si, in fata, intram in dormitor. E mare, nene. Mare si dupa standardele europene, pentru cele japoneze este imens. Tematica? Animal print. Adica peretii sunt gen blana de leopard, pana si textura lor este asemenatoare cu a blanii. Patul este king size, iar la capatul lui avem un panou de comanda pentru tot ce exista in camera - aer conditionat, tv, radio, play list extrem de lung, lumini, nivel de luminozitate, tot ce vrei. Ne invartim ca doi copii, studiind tot. Exista si o mini chicineta, frigider si un dulapior cu "goodies", dar alea sunt pe bani. Ies din dormitor si mai vad o usa, pe stanga. Acolo este toaleta, cu obisnuita telecomanda. Nimic interesant aici, ma duc in baie, sa studiez toate cele. Avem cada cu vibro-masaj. Si o alta tona de cosmeticale. Sapunuri, sampoane, geluri de dus, masti de fata, spumant, casca de par, masca de par etc. Totusi, ceva e in neregula aici, si nu stiu ce. Imi pica fisa repede - nu intra nicio raza de lumina de afara. Deschid un geam si vad ca sunt obloane. Peste tot. Sa nu vada cumva cineva ce se intampla aici.
Dragos striga dupa mine, sa mergem in oras, ca se intuneca, asa ca abandonez cercetarile si pornim iar spre Dotonbori
Dotonbori e cum ne-am obisnuit. Plin ochi de oameni. Mancam ceva, Dragos mai face vreo opt sute de poze si ne intoarcem la hotel. Nici tipenie de om. Nici macar receptionera. Ne suim in liftul intunecat si ajungem la etajul nostru. De data asta, becul 206 este aprins fara sa mai palpaie. Mai e luminata o singura camera pe etaj. Se pare ca businessul e mai profitabil ziua.
Dimineata, la ora 9.00, se aude o sonerie. Ne soseste mancarea, livrata de o japoneza iesita pe jumatate prin usita din perete. Mancarea este foarte buna. O savuram, apoi pornim la drum, pentru ca este o zi lunga. Trebuie sa ajungem in Tokio seara, dar, intre timp, sa vizitam si Hiroshima, care este in directia opusa. Noroc cu Shinkansenurile astea :)

Cazarea la Ikutama Love Hotel a fost 96$/noapte, mic dejun la pat inclus. Prin comparatie, la hotelul din Tokyo, unde abia aveam loc sa trecem unul pe langa celalalt, iar Dragos statea pe WC cu usa deschisa, ca nu avea loc altfel, am platit 75$/noapte. Deci, sincer, face toti banii, pentru ca, la suma asta, in Japonia nu gasesti hotel care sa aiba spatii asa generoase.

Am ajuns la Ikutama Love

Trebuie sa stii pe unde sa intri, e complicat

coloanele alea de deasupra sunt un fel de doric, ionic si corintic combinat

Meniul - locul cel mai luminat din tot hotelul

Dormitorul

A se observa animal printul de pe pereti

Cada

Obloane peste tot

Cenzurat

miercuri, 6 iulie 2016

Osaka

Dupa cele 1200 de caprioare din Nara (da, am cautat pe net, sa vedem cate sunt), am pornit spre Osaka. Osaka Station este o chestie imensa de-a dreptul. Mergi pana iti vine rau si tot nu iesi din ea. Pana la urma identificam ce linie de metrou trebuie sa luam si pornim. Coboram la statia Namba si vrem sa iesim la suprafata. Mda, nu are decat vreo 25 de iesiri.... evident ca nu am nimerit-o pe cea care trebuie si ne mai ia un sfert de ora sa nimerim unde ar fi trebuit sa ajungem de prima data.
In prima noapte ne-am cazat la capsule. Nu puteam sa ajungem in Japonia si sa nu incercam asa ceva. Aveti aici mai multe amanunte despre ce si cum. La B&S Eco Cube Shinsaibashi, unde aveam rezervare, cazarea era pe sexe - la primul etaj femeile, la celelalte 3 - barbatii. Te descalti la usa, nu ai voie sa pasesti incaltat inauntru. Ai un dulap cu cheie, special pentru depozitat incaltamintea. Reguli cu duiumul - indiferent daca stai mai multe nopti, la ora 10 dimineata faci check out si revii la ora 17, sa te check-in-uiasca. Daca un barbat se duce la etajul femeilor, este dat afara, fara sa i se returneze banii. Daca mananci in capsula, esti dat afara. Si tot asa.
Ne-am luat ramas bun si ne-am dat intalnire peste 15 minute, inapoi in hol. Eu am coborat la primul etaj. Accesul este pe baza de cartela (barbatii nu au asa ceva). Intru intr-un holisor mic - pe dreapta sunt baile, in fata - alta usa. O deschid si pe aia si parca sunt intr-un film SF - de o parte si de cealalta, pe 2 niveluri, capsulele. O caut pe a mea - e jos (yupii) si ma strecor, in 4 labe, in ea. Pe perna ma asteapta, impaturite frumos - un halat alb, impecabil si doua prosoape la fel de albe. Am televizor si radio. Dar nu prea am loc, pe lungime. Ma intreb cum o sa doarma Dragos. Imi abandonez culcusul si ma duc sa las rucsacelul in dulapiorul cu cheie aflat pe holul de la intrare. Il deschid si, ca peste tot in Japonia, gasesc periuta si pasta de dinti, betisoare de urechi si dischete demachiante. Cele 15 minute au expirat de vreo 7 minute, deci ma indrept spre lift. Trebuie sa trec iar cardul prin cititor, ca sa pot iesi de pe etaj. Securitate, nu gluma.
Dragos ma asteapta in hol, asa ca pornim spre Dotombori, unde ne-am dat intalnire cu Delia si Gabi. Am fost in aglomeratul Shibuya, in Shinjuku, dar nimic nu ne pregateste pentru Dotonbori. Nu ai loc sa arunci nici macar un ac. Un crab imens, tridimensional, isi agita clestii deasupra unui restaurant micut. Un dragon iese dintr-o cladire, iar coada i se vede pe partea cealalta. Restaurante, restaurantele, tarabe cu mancare de-o parte si de cealalta. Si oameni. V-am zis ca sunt multi? V-am zis, dar zau ca nu va puteti inchipui cati. Cam ca la protestul din 3 noiembrie din Bucuresti. Doar ca aici nu protesteaza. Au venit sa manance si sa faca cumparaturi, ca pentru asta e vestita zona.
Dupa ce am cascat ochii cat cepele vreo doua ore, iar Dragos a facut vreo 3000 de poze, ne intoarcem la hotel, ca dimineata vrem sa mergem sa vizitam castelul Osaka. Abandonam incaltamintea in dulapioare si ne dam intalnire la ora 8 dimineata, in hol.
Dupa ce fac un dus si ma spal pe dinti (cerule, sa vedeti cum arata o baie comuna), ma fac comoda in culcus si ma apuc de citit, ca avem wifi. Pe la 00.30 ma gandesc sa il verific pe Dragosescu si ii dau un mesaj. Cica nu doarme, ca sforaie si ragaie aia din capsulele alaturate. Ce sa ii fac? Ghinion. Doamnele de pe etaj nu sforaie, asa ca dorm neintoarsa pana pe la 6.30, cand incepe miscarea si la noi. Scot un ochi afara, ca nu inteleg ce naiba fac la ora asta. Ei bine, se cremuiesc si se machiaza. Ok, eu nu am nevoie de asa ceva, asa ca ma culc la loc. La 7.45, cand imi suna ceasul, le gasesc tot acolo. Obositor proces...
Cobor si il gasesc pe Dragos motaind pe un scaun. Are cearcane si pare prost dispus. Il intreb daca a dormit bine si mormaie ca da, pana la ora 4 cand l-a mancat in dos sa verifice rezultatul meciului Romania - Albania. I-a sarit somnul dupa ce a vazut scorul. Na, necazuri de microbist. Ma prefac ca imi pasa de infrangere, chiar compatimesc pentru 10 secunde Nationala, apoi il tarasc spre metrou. Avem drum lung de facut.
Castelul Osaka a fost construit in secolul 16, dar a avut multe de suferit de-a lungul timpului, inclusiv un bombardament serios in cel de-al doilea razboi mondial, asa ca ce vedem acum este o reconstructie terminata in 1997. Dar si asa, este impunator, iar zidurile construite din blocuri de piatra, imense, sunt, in mare parte, cele originale. Ne cocotam pana la ultimul nivel (Slava Domnlui pentru lifturi) si admiram privelistea. E tare frumos aici. Cica cea mai buna perioada de vizitat este cand infloresc ciresii, cand parcul se umple de vanzatori ambulanti.
Plecam de aici spre Umeda Sky Building - are 2 turnuri inalte de 173m, legate intre ele la ultimele doua niveluri de The Floating Garden Observatory. Nu puteam rata nici asta, nu? Asa ca platim 700 yeni de persoana si incepem urcusul. Mai intai cu liftul, apoi pe niste scari rulante, suspendate intre cele doua turnuri la etajul 39, apoi pe scari normale. Si iesim la etajul 40. Un mosulica se inclina respectuos si ne anunta sa avem grija la sepci, palarii si sa nu cumva sa deschidem umbrelele.
Privelistea iti taie rasuflarea, in ciuda cetii care a cuprins o parte din oras. Cred ca e fantastic sa vii aici seara, sa vezi luminile Osakai. Bun, am vazut ce era de vazut, dar unde sunt gradinile? Ca doar ii spune Gradinile Plutitoare. Nicio gradina. Denumirea e o pacaleala.
Ne indreptam spre statia Shin Osaka, facem o scurta escala la un magazin Muji, de unde doamnele isi achizitioneaza cate un tonner super hidratant pentru piele ( un alt "must", daca tot suntem aici), apoi ne indreptam iarasi spre Dotombori. Mancam o supa de porc si ne despartim - Delia si Gabi se intorc in Tokyo, iar noi ne indreptam spre hotelul in care urmeaza sa stam - un Love Hotel, dar, despre asta in alt post.